În liniștea de dinainte,
pe-al tristului și lung covor
din frunze rare, rătăcite
aș vrea să cad, să pot să mor.

Pe aripa unui sărut
aș vrea sub stâncă să cobor,
ca valul rece și pierdut
să ma destram, să pot să mor.

Sub foc mocnit să ma aprind
apoi ca jarul în cuptor,
fiind cenușă, să mă-ntind,
să mă răsfir, să pot să mor.

În arse raze vreau să sting
aceste spectre, voci ce-n cor
mă tot îndeamnă să te-ating,
să mă preling, să pot să mor.