Poem cu îngeri, acum cît încă mai sînt tînăr


dedicat M.B., după părerea noastră
veșnic înger ocrotitor al artelor, în genere


Rezumat: nu știu ce v-au spus poeții, mie dați-mi un creion și o femeie și vă voi dărui o lume.



Pămîntul din mine, cel lungit după apele sărate
și întors de-acele valuri într-o stare nisipoasă,
fără timp de curgeri în clepsidra așezată pe cearșafuri,
mi te aduse, îngere, cuminte la-nceput
și mi te lăsă între palme ușor
ca pe un nufăr rar
atingîndu-se de lacul ascuns,
precum ascunsă este toată lumea de un ochi.
din mijloc.
adierea secundelor în genere
și a secundelor mele peste eternitate
mă făcu să te privesc
blondă în iarnă
și albastră în ochi.
îți suflu peste umăr aburi
să fii așa cum te văzură pictorii demult,
pe tine, cea mai estetică întrupare
a perversității.
îngere, și tot de la tine am atins pe sub aripi
inelul strivit
prin care aluneci din cer...
predispus sensibilităților, înfiorat te scuturi
și sărutările lumii cu totul îți alunecă pe aripi în jos.
tu iar te înalți să privești...
înger cu aripioara tunsă,
spune-mi acum, cînd mă privești mai rar
cu sabia și zalele lăsate,
eu, marele navigator pe Apele uitării
cu care mi-am spălat adesea chipul,
ce vrei să faci cu mine?
„vreau să te iau în brațe, Febus,
pe tine cel mai mult,
să te înalț la cer apoi, trăgîndu-te în sus
prin auriu inel, același de care tu îmi spui
că-l țin prea jos acum și toți cei ce vin
nu doar că nu se mai ridică,
ci trebuie să se-aplece că să treacă
în împărăția prin care mișc ușor din aripi.
acolo nevoie nu e de lumină,
dar poate să fie
ca nu cumva să se lovească între ei
cei care ar veni să intre în același timp.
să te învăț apoi pulpele să nu îți mai lovești
ca în vechime.”
te iubesc, îngere, încît cred acum
că înainte de a te fi iubit
tu nici nu existai...
și uneori te-aș strînge în brațe
pînă mi-ai trece de inimă, încolo.
și te iubesc zadarnic.
din cer tu vii și mă întrebi de cer?!
zburînd așa în jurul lumii, scenei ei,
te-au fotografiat,
în toate te privesc zîmbind –
imagine expusă iubirii...
ți-am spus acestea toate,
acum, hai, arată-mi călcîiul tău cel drept
cum desenează pe un fond albastru, îngere,
căci este ziua mea, iar darul pregătit este atît de
vechi...
de ce ne este nouă atît de bine, îngere?
„iac-așa!”
ai auzit de disperații poeți corăbieri
adunați grămezi la colțurile pupei
și care cu ochiu-nchis la fulger
strecoară ușor mîna după secretele lumii
între picioarele muzei?
„te rog, nu mai vorbi așa cu îngerii, doar știi
că nu îmi place.”
cu aripile tale ai stins lupanarele
străzilor ce duc în camere însingurate.
iar azi, cu palma pe pieptul tău de zboruri
roșiatice arzînd,
te întreb:
ce ai aici, îngere?
și tu nu mai răspunzi la evidențe,
doar mă privești cu ochi întredeschiși
cum privește cerul
cîntecul unei păsări
zbătîndu-se în asfințit.
ori poate că acesta este mereul tău răspuns...
te mai întreb de ce ai tu aceste buze
astfel conturate,
ca între cer și pămînt să nu mai fie cale
și această sărutare a ochiului cu cerul
de ce o ai?
stai pe un picior, privește-ne,
ridică-ți retrogadata aripioară,
adică subaripioara.
și hai, de ce te superi, de ce mai scoți și limba? –
decît o limbă scoasă înaintea publicului tău
care cu mic, cu mare...
îți ascultă glasul dinspre înălțimi acute,
mai bine un pahar cu sana.
tu taci, îngere, și apoi șoptești cu vocea ta,
cea răsplătită des cu ale Atei trofee,
de care din voia Demiurgului nu fură rînduite multe
să își atingă aripioara: „aștepți o replică
pentru poema ta cu îngeri, nu crezi că e prea
lungă?”
pentru poema mea o replică aștept,
ce-ar face din cuvinte
finaluri de tăceri...
de altfel, acestei lumi te recomand ca înger,
așa cum aș recomanda sunetul mării
țărmurilor...




epilog:
Bunica mea, Măria lui Pătru
lu’ Băzăvan din satul Corșorului, tăia aripile la
găini să nu mai zboare peste gard în curțile vecinilor și
să le ajungă mai ușor bătrînul cocoș.
Astfel, copil fiind, aveam ouă tot timpul.
Dar eu nu voi face așa ceva cu îngerii.
Cînta frumos copilăriei mele peste îngeri,
compozitor în felul lui. Proporționat cocoșul, avea
două pene-n creastă, una la aripa stîngă, una la aripa
dreaptă și-ncă nouă pe sub burtă, încă două pe sub
gușă și simetric fiind cocoșul, încă două sînt pe gît.
Alte nouă maiestuos îi atîrnă-ntre picioare.