Eram două sute doi, douăzeci și doi
doi la început : tu…și cu mine.
între noi, o pădure latentă de
stejar, de brad sau de castraveți,
contingență perfectă între două paradisuri : tu…
și cu mine. Tu erai mai importantă
decât aș fi putut eu să fiu, cel puțin pentru mine,
chiar existai în interiorul meu
mai mult decât aș fi putut-o eu face…

deodată, când tu mi-ai simțit prezența
și un zâmbet de mirare ți-a luminat fața,
pentru o secundă am devenit un tot :
erai doar tu….eu,
eu nu mai puteam respira căci
în mine respirai tu, eu nu
mă mai puteam găsi
căci în mine te-ai găsit tu…