Îmi plânge pielea, în stropi sparți de clipă.
Singur i-am băut. Dimineață voi găsi,
așternut umed și rece, asta dacă
voi avea puterea, să mă ridic
dintre perne colosale,
îmbibate cu alcool, de parcă
pe podeaua murdară a rămas,
un rest de clipă spartă
pe care l-am lins întristat.
Îmi strâng carnea în brațe, mă prind
la piept, ca și când ai fi tu,
sau ca și când aș fi eu
ultima dată.
Simt frig de moarte în inimă, dar
focul în vene îmi aleargă iar.
Voi rătăci, pe străzi, cu buzunarele pline
de amintiri pierdute în suspine,
astfel încât să pot visa,
jefuit și singur, cu capul greu
la ochi ce nu mai sunt ai mei.