poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3967 .



Pierduta pentru mine
poezie [ ]
fragmente

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mihai_Eminescu ]

2005-03-26  |     |  Înscris în bibliotecă de oricealtceva



Pierdută pentru mine, zîmbind prin lume treci
și eu să-mi știu osînda… să te iubesc în veci,
în veci dup'a ta umbră eu brațele să'ntind,
de-a genelor mișcare nădejdea să mi-o prind,
zîmbirea gurei crude să-mi fie al meu crez –
purtînd în suflet moarte, tu vesel să mă vezi.

Fii binecuvîntată și fericită, tu,
copil cu păr de aur ce mintea mi-o pierdù.
Veninu-amărăciunei și ani-mi pustiiți
în cumpănă ușori-s pe lîng'al tău căpriț;
și'n a mea socotință, mă simt atît de mic –
tu ești odorul lumii și eu mă simt nimic.

(…)

Atîta de frumoasă... și tot numai femeie?
Ah! am crezut o clipă că ești poate o zee,
ca marmora de rece că treci pe lîngă oameni,
din ființe muritoare nici uneia nu-i sameni,
ș'atuncea, ca în ceruri o steauă, să te-ador –
o dulce chip de înger și totuși muritor!

Da muritor... blestemul al lumii acesteia:
crezi că te'nchini la soare ș'ai adorat scînteia!
Eu caut pe'nțeleptul cel mai nebun – arate-mi
o singură femee lipsită ce-i de patemi
și eu... eu îl voi crede, în stare tot să cred,
numai a ei făptură de înger dac'o văd –

Că niciodată buza-i n'atinse-o altă buză,
că niciodată-urechea-i de-amor nu vrù s'auză,
că niciodată ochii-i n'opri c'un blînd repaos
pe-o față bărbătească… că ea nu s'a adaos
în gîndu-i sau cu fapta în rîndul altei vieți...!
Le cred, le cred pe toate… de ce nu mi-o spuneți?

Spuneți că-i ca omătul din proaspăt abia nins,
colanu٭-i nici o mînă, ca noi, i l-a descins,
că gura i-i fecioară, că ochiu-i e virgin
și mîna asta dulce ca floarea cea de crin,
că nu a strîns-o nimeni, că n'a răspuns cu strîns,
că setea de iubire pe ea n'o au atins!

Dar vai, e prea frumoasă! Putut-a sta'mprotivă
- plăcerea-ademenește, dorința-i guralivă –
acelor vorbe calde, șoptite cu durere,
ce aerul îl umplu și inima de miere?
Putut-a împotriva atîtora să steie
cînd e așa frumoasă și nu-i decît femee?

Ca toți să fiu? ca dînșii să fiu viclean fățarnic?
Să cumpăr cu un zîmbet un zîmbet iar zădarnic?
Vïața adoratei și gingașei copile
să o pătez cu umbra plăcerei unei zile
și să iubesc ca dînșii... cînd partea cea mai bună
din inima-mi și minte i-a ei pe totdeuna?

(…)

Pe maică-mea sărmana, atîta n'am iubit-o,
și totuși cînd pe dînsa cu țărn-a coperit-o,
părea că lumea-i neagră, că inima îmi crapă
și aș fi vrut cu dînsa ca să mă pue'n groapă...
Cînd clopotul sunat-au, plîngea a lui aramă
și, rătăcit la minte, strigam: unde ești, mamă?

Priveam în fundul gropii și lacrimi curgeau rîu
din ochii mei nevrednici pe negrul ei sicriu;
nu știam ce-i cu mine și cum pot să rămîn
în lume-atît de singur și-atîta de strein
și inima-mi se strînse și viața-mi stà în gît –
dar ca de-a ta iubire tot nu am plîns atît!

(…)

A mamei amintire, eu unu'n stare-am fost
să ți-o sacrific ție și sunt atît de prost
încît tot numai ție vïața-ți mulțămesc
în dar parcă mi-ai da-o și parcă o primesc
ca orbul, ca un cîne, căci vezi, în stare sunt
pe praful urmei tale cu fruntea la pămînt.

(…)

Cochetă, lunecoasă, lingușitoare, rece –
cu viața-mi sfărîmată, urîtul٭ tău petrece;
și să te vezi privită cu patimă, cu jind,
să vezi că cel mai tare se face om de rînd
cu gura numai spumă se pleacă în genunchi:
priveliștea aceasta te bucură'n rărunchi!

(…)

Și totuși, totuși scumpo… de nu te-aș fi văzut
au astă bogăție de-amor aș fi avut?
Durerea-mi este dragă, căci dela tine-mi vine
și îmi iubesc turbarea, căci te iubesc pe tine;
urăște-mă, privește la mine cu dispreț,
să te iubesc, prin astea tu mai mult mă înveți.

Spuneți-mi cum că fața o mască e de ceară:
și mai mult o să crească iubirea mea amară!
Că'n lupanar٭ văzut-o-ați jucînd, bătînd din palme:
și o să-mi par'un înger, în gîndul lui cu psalme!
Spuneți de ea tot răul de vreți să'nnebunesc:
că-i heteră٭, un monstru, că-i Satan – o iubesc!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!