ametesc visele
prinse-n sicriul viitorului tau
si ce bine se simt ele acolo
in acea stare de exaltare morbida
plutesc stelele
pe tavanul cavoului
in care-ti pastrezi secundele
neconsumate inca in sustinerea
miscarii oului,
cata imperfeciune,cat dezmat
poate naste perceptia
cata neputinta
ma sperie

ne perie visele astea,ce mor
odata cu cei ce le viseaza
ce zbor
cum danseaza crucile toate
scuturandu-se de literele si cifrele
ce le leaga de pamant
in unghiuri drepte,in matematici simple
dar atat de dureroase
ma dor ale lor putrede dar inca
nevindecate oase
ameteste totul odata cu cei ce-l percep
ca tot nedefinit
dar atat de ravnit