Adio !


Din cârciuma din colțul străzii,
Ies, sunt alungat de ticălosul cârciumar,
Ce nu dorește să-mi mai dea să beau
O altă votcă,alinare de necaz.

Mă pun pe-o bancă umedă,
Un câine deranjat, mă latră
Dar trupul beat și mintea tristă,
De toate astea, parcă nici că-i pasă.

Sunt solitar in noaptea amintirilor,
Cerul e acoperit, iar norii grei
Și-n somn adânc cu vis cuiudat
Mi se închid in noapte ochii mei.

Intr-o pădure deasă, arborii,
Freamătă tulburați de vise
Pentru mine tu te-ai rătăcit in pădure
Și disperat încerc să te găsesc.

După fiecare copac zăresc,
O dulce fată care-ți seamănă
Dar e de ajuns să mă apropii de ea,
Ca să dispară după alt copac .

Lasă-ma iubito să te văd
De ce nu vrei să mi te arăți?
Să mi te prinzi singură?
De ce te ascunzi tot mereu?

Totul se încețoșează pentru mine
Și fiecare element izolat de pădure
Iși pierde conturul in noaptea turbată
O vino ,nu te mai ascunde ,dragă fată .

Totul devine o mare de neguri
In care ființe feminine apar și dispar
Și care-mi par a-ți semăna foarte bine
Dar nu ești tu, tu n-ai să mai apari.

Tu te scufunzi mereu în întuneric
In brațe, pe veci n-ai să-mi mai stai
Și astfel iubire îți spun pe totdeauna
Adio, femeie frumoasă cu părul bălai.

Când stropii de apă pură mă lovesc,
Din visul cel adânc ,în noapte mă trezesc
Și mă scufund și eu în univers
Adio ființă, de-acum sunt iarăși singur.