poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-04 | |
Impuritate
Nu încerc niciodată să-mi sorb vastitatea de a fi, ce o găsesc în Tine. Prefer să tac și să aștept, -dorindu-Te necontenit- negăsindu-Te, dar știind că Tu, ființa Ta, ce n-am gustat-o încă pe de-a-ntregul, mă hrănește mereu… Idealul existenței de a Te bea la ceasul în care clopotele bat la ușa cerului din care îmi tai eternitate clipei de neant. La stejarii dintre casele noastre Priveam pe lângă pereții Tăi neterminați spre zarea din care nici nu răsai, nici nu apui. Acolo pe unde treci stau cu brațele lungite în cer ultimii trei stejari dintre casele noastre. Parcă cer nemuririi uitare… Își întind crengile tot mai sus să strige mai aproape de Tine, să îi auzi. Le cad frunzele trosnind mugur în ram, foșnind umbră de nor, plutind în zbor a visare. Printre ele plimbăm prea adesea pași plictisiți și gânduri mărunte. Și… Tu îi tai. Ram cu ram. Palmele lor desfăcute în mii de rugi, ca niște aripi de înger, cad legate-n frânghii. Spectatori uimiți de curajul cu care dobori timpul adunat în brațele lor, construiesc Þie casă la un pas de topor. Acum înțeleg: de ce primești rugăciunile noastre pe rând, de ce rupem flori și le punem în vaze, de ce cântecul râde și plânge, de ce muntele urcă și râul curge, de ce întrebarea își are răspuns… Renaștere Atâta liniște gându-mi cuprinde, când pasu-l plimb printre morminte… Amintiri mai ales… Azi aur avem în cuvinte. Cu el rostuim ale zidirii demult neînțelese veșminte. Răsar de sub cer toate ca noi. O primăvară dintotdeauna ne-nvăluie… Pe-alei și-n inimi se trece ecoul petalelor ce în rod stăruie și în priviri reproșuri mai vechi ni se năruie. Tulburați, tremurând ca și vântul, când ramul trosnește în muguri, sub tălpi ne fierbe Cuvântul… Doamne, Tu iartă-ne gândul și tinerețea și visul… În zâmbetul Tău ni se crapă pământul și ni se deschide abisul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate