Ai să te întorci
cu genunchiul înfipt
în cine-știe-ce petală-clipă,
cu mâinile pline
de lucruri pe care ți le-am spus;
și ai să vrei să-mi fii iar
culoarea buzei de jos
ușor mai plină decât perechea ei,
lumina pomeților,
tremurul din palmă,
nisipul dintre degetele picioarelor,
soarele din păr.
Urechea mea spartă
nu o să mai știe
atunci să-ti vorbească
iar talpa mea stearpă
nu o să mai pașească
printre toți nasturii vremurilor.
Din toate acestea ale mele
vor curge flori,
cate două.