La prapastia dintre vise
Am lasat somnul sa-mi invinga noaptea
Sa-mi pot uita sufletul sa colinde
La granita dintre cele doua lumi demult apuse.

Am intins mainile sa pot cuprinde in palme
Toata ninsoarea de stele
Sa pot fi sigura ca in acest fel
Steaua mea nu se va stinge niciodata.

Am lasat vantul sa-mi ravaseasca parul,
Sa-mi sarute pleoapele, sa-mi mangaie obrajii
Si iarba cea verde sa ma priveasca
Direct in ochi, oglindindu-se
Ca-ntr-o apa limpede si linistita.

Am lasat valurile Dunarii
Sa-mi incolaceasca gleznele, sa-mi alunge caldura
Si sa-mi aseze dinainte-mi toate scoicile.
Si uite-asa tu vei fi alaturi de mine
O viata-ntreaga si de-aici mai departe.