În timpul despotismului comunist, am văzut cum cetățeni cinstiți și onorabili, au fost umiliți și lipsiți de orice sferă privată. Mulți dintre ei, au fost declarați "infractori împotriva umanității", și aruncați în închisoare în urma unor pretexte inventate, sau pentru greșeli minore. Au fost condamnați oameni nevinovați, care și-au petrecut apoi în închisori, mulți ani din viața lor. Acelaș destin l-au avut și acuzații din procesul "Biserica Neagră". Aproape nici unul dintre tovarășii mei de suferință întîlniți în închisori, nu a comis vreodată după părerea mea, faptele pentru care au fost învinovățiți, condamnați și în cele din urmă încarcerați. Toți au fost, ca și grupul din jurul preotului Möckel, figuri alese dintr-un calcul politic al puterii, datorită opiniilor sau apartenenței lor la o elită politică, socială, culturală sau religioasă. Procesele politice din acea vreme, serveau fără îndoială ca metode de intimidare și descurajare în masă. Au avut desigur și funcția de ventil, pentru a delimita "curatul" de "necurat", căci fiecare dictatură are nevoie de cei "răi" pentru a supraviețui, pentru a-și întări conștiința de sine. Din acest punct de vedere, deținuții politici erau într-adevăr o grămadă pierdută de țapi ispășitori. Ca epave omenești, decăzuți fizic și moral, erau sortiți să plătească vina autorităților.
Unul dintre anchetatori, mi-a explicat odată de ce sînt un "infractor împotriva umanității": "Tu ești un om inteligent. Te-ai alăturat categoric recționarilor. Prin poziția ostilă, ai subminat voluntar și premeditat cel mai progresist sistem social, cel comunist, întîrziind succesul său. Ai trădat idealul viitorului om nou, și de aceea ești cu mult mai nevrednic și mai infam, decît un criminal care acționează inconștient, din motive instinctuale. El mai are șansa de a fi reeducat ca cetățean onorabil. Tu, în schimb, ești atît de îndărătnic și orbirea ta este atît de mare, încît nu prea te mai poți schimba. Þinînd cont de acestea, poți să măsori și tu, luînd ca exemplu Securitatea, cît de filantrop și generos este acest regim: ca necinstit și respins de societate, primești gratis mîncare și cazare de la noi. Securitatea este mama ta bună, care va avea întotdeauna grijă de tine."
Maiorul Ivan punea arestarea și condamnarea mea în altă lumină. "Știm că ai căzut ca musca în lapte" spunea el naiv, cu o voce blîndă, în timp ce mă privea patern în ochi. Ne pare rău pentru ghinionul tău, acum ești aici și nu putem face nimic. Știm că ai făcut multe lucruri bune, dar pentru că îți petreci zilele aici, sîntem obligați să cercetăm și să evaluăm partea rea din tine. Dreptatea cere ca răul din om să fie aflat și pedepsit. În scurt timp va avea loc procesul, unde judecători cumsecade te vor examina corect și îți vor hotărî viitorul, pentru ca să poți deveni din nou un membru valoros al societății noastre socialiste.
Mulți deținuți au relatat despre torturile groaznice legate de spălări ale creierului, din timpul detenției preventive. Erau chinuiți pînă ce declarația care urma să fie predată tribunalului, arăta așa cum o cereau anchetatorii. Am auzit istoria unui proeminent politician ceh, care a fost torturat pînă ce a fost de acord să-și învețe pe de rost declarația de vinovăție cerută de agenții siguranței. La proces a rostit declarația cuvînt cu cuvînt, așa cum fusese învățat, dar ea nu era adevărată, și nu corespundea faptelor.
În timpul detențiilor preventive, au existat torturi fizice grele. Printre cei torturați au fost și membri ai grupului nostru. La Codlea, am auzit de mai multe ori oameni urlînd de frică și durere, în urma chinurilor. Timpul de după proces, trecea pentru deținuții experimentați drept timp de restabilire. Închisorile le numeau sanatoriu. Ajuns acolo tot greul era depășit, găseai în sfîrșit mult dorita liniște, nemaifiind expus molestărilor Securității. Timpul de după anchete era într-adevăr mai relaxat, dar existau și excepții. Un politician român de rang înalt, reprezentantul unui mare partid burghez, a fost zidit opt ani în celula sa, și cînd a fost pus din nou împreună cu alți deținuți, era o epavă omenească, mult timp neputînd vorbi corect limba maternă.
Încălcările ordinii din închisoare erau sever sancționate. Pentru cel mai mic "delict" existau pedepse dure. Günther Volkmer, Horst Depner, Karl Dendorfer, Günther Melchior și Rainer Szegedi au fost greu pedepsiți în iarna anului 1959, la Codlea, pentru că au cîntat în celulă. Au fost închiși într-un beci strîmt, sub scările închisorii, timp de șapte zile și șapte nopți, la un ger de pînă la –20°, îmbrăcați în hainele subțiri, vărgate, de deținut. Pulovere nu au avut voie să își ia. Seara de la ora 22 pînă la 5 dimineața era lăsată jos din perete o ușă veche, pe care se dormea. O singură pătură, ce o primeau numai peste noapte, nu îi putea feri pe cei cinci oameni de frigul cumplit. Mîncare primeau numai din două în două zile, și în celelalte zile de două ori pe zi apă fierbinte, care era necesară supraviețuirii gerului usturător. Noaptea și în timpul zilei, cei cinci oameni se lipeau strîns unul de altul, ținîndu-și cald unul altuia cu propriile trupuri. După șapte zile cînd s-au înapoiat în celule, li s-a părut că au venit din iad, direct în împărăția cerurilor. A fost o minune că au supraviețuit cu toții. La Dej preotul Möckel, Günther Volkmer și Rainer Szegedi au fost bătuți pentru că au vorbit în limba germană. Într-o celulă goală au trebuit să se întindă pe podea cu fața în jos, după care au fost bătuți cu un furtun de mină gros și greu. Într-o sîmbătă, ziua bătăilor la Dej, tatăl dumneavoastră a primit cinci, iar Günther Volkmer șaptesprezece lovituri. Tatăl dumneavoastră a fost atunci dublu umilit, ziua aceea era ziua lui de naștere. Un alt deținut a fost bătut cu ranga de fier, pentru că la percheziție s-a găsit asupra lui un ac de cusut, făcut dintr-o bucată de sîrmă. Eu însumi am fost pedepsit la Dej, cu șapte zile de izolare în lanțuri. La tăiatul pîinii, am rupt un cuțit vechi și ruginit. Am fost întrebat: "Poți să plătești cuțitul? Cum să plătesc dacă nu am bani? Atunci trebuie să mergi șapte zile la izolare." Pe atunci mă aflam într-o celulă pentru bolnavi, și deoarece doctorița închisorii s-a împotrivit, pedeapsa mi-a fost redusă la trei zile, și fără lanțuri. Nu prea existau deținuți, care în ciuda extremelor presiuni fizice și psihice, a celulelor suprapopulate, mîncării rele, aerului nesănătos, zilelor monotone, a interdicției de a te întinde în pat peste zi, să nu treacă printr-o purificare și o întărire a caracterului.
Probabil această dezvoltare neprevăzută, a produs în cei răspunzători de situație, o schimbare de atitudine. La început au fost cîteva încercări, dar mai tîrziu prin 1962, s-a trecut la "reeducare". Scopul era să facă din deținuți cetățeni adaptabili. În perioadele de început ale reeducării au existat unele deraieri cumplite. Un episcop a fost obligat să celebreze împreună cu alți deținuți o slujbă religioasă, iar conținutul tinetei, vas pentru fecale și urină, era pîinea și vinul de împărtășanie. Alți deținuți povesteau, scuturîndu-se îngroziți, cum pe neașteptate se deschideau ușile celulelor, oameni tineri intrau vijelios și începeau să lovească fără alegere. S-a întîmplat să fie aduși copii părintelui deținut, pentru a-i face reproșuri asupra "convingerilor infracționale", și a se desolidariza de el. Conducerea închisorii comunica multor deținuți, că soțiile lor au cerut divorțul. În relitate ele erau obligate la aceasta de către autorități, sub amenințarea că copii lor nu vor mai fi primiți la școală.. Aceste practici foloseau la distrugerea structurii fundamentale a personalității, și a concepțiilor tradiționale despre valoare. Omul devenea astfel, mai vulnerabil manipulărilor de orice fel.




va urma