În închisoarea de la Codlea, m-am întrebat împreună cu alți cîțiva condamnați, de ce au fost acuzate nici mai multe, nici mai puține decît douăzeci de persoane. Am ajuns la părerea că mai întîi, cu cîtva timp înainte de proces, au fost numărate scaunele care puteau încăpea foarte înghesuite în boxa acuzaților, anume 20, și după aceea au fost găsiți acuzații potriviți. A fost întocmit un mozaic, un puzzle, după care într-un mod artificial au fost inventate legături în acest conglomerat, construit pentru acuzarea celor selecționați cu grijă. O acuzare "curată" nu putea fi formulată decît după ce totul se potrivea.
Procesul public al preotului Möckel a fost preludiul unei serii de procese, nu numai împotriva sașilor transilvăneni și a șvabilor din Banat, ci și împotriva altor minorități și chiar împotriva românilor.
Soția mea îmi povestea că în timpul desfășurării procesului, ba chiar și în timpul arestărilor a fost prezentată de mai multe ori opera "Fidelio" la Teatrul muzical din Brașov. Spectatorii se solidarizau în număr mare, prin personajele Fidelio și Florestan, cu cei arestați din motive politice. Reprezentațiile au fost întrerupte la scurt timp după ce Securitatea și-a dat seama de greșeală. Nu vreau să mai intru în alte amănunte ale procesului, deoarece desfășurarea sa a fost detailat tratată în altă parte.
În Codlea exista o celulă, ai cărei pereți erau plini de pete de sînge. Era sînge omenesc. Destul de repede am aflat de unde proveneau aceste pete. Pe pereți se tîrau ploșnițe în grupuri mari, care odată ajunse la plafonul încăperii își dădeau drumul pe omul ce stătea dedesubt, ca să-i sugă sîngele. Să mergi la vînătoare și să le lovești cu talpa pantofului scos din picior, sau cu un bătător de muște, era singura șansă să scapi de ele. Striveai animalul și pe perete rămînea pata de sînge. Așa se explică cum au ajuns petele de sînge omenesc pe pereții celulei din închisoarea Codlea.
Într-o altă celulă a aceleiași pușcării, s-a produs în mod neașteptat o invazie de păduchi, animale mici alb-argintii cu o pată verde pe spate. Ca un șir de perle, stăteau în cusăturile hainelor noastre vărgate. Am anunțat paznicul, și primind în celulă săculețe cu DDT, am presărat praful alb pe hainele noastre, pe paturi și pe podea. Pe atunci nu știa nimeni cît de dăunător este și pentru om acest mijloc de desinfecție. În scurt timp am scăpat de ei, dar pînă atunci unii dintre noi și-au omorît timpul cu întreceri de păduchi. Fiecare jucător își alegea un păduche, fiecare păduche primea propria lui pistă pe podeaua de scînduri mărginită de două fîșii de DDT, pe unde trebuia să meargă. Cîștigător era acela, al cărui păduche ajungea cel mai repede la linia de sosire. Pe atunci jocul ne făcea multă plăcere și ni se părea prea scurt, astăzi știu că o mulțime din sentimentele noastre de neputință și frică, agresiune și furie le-am putut descărca pe costurile ploșnițelor și păduchilor, chinuindu-le. Printre insecte am avut însă și buni prieteni, care mi-au înfrumusețat timpul petrecut de unul singur în celula de izolare. Erau păianjenii și muștele. Păianjenii îi observam cum își întindeau cu măiestrie plasele. Muștele în timp ce zburau aparent fără scop, urmau însă în traiectoriile lor o anumită lege interioară. Zumzăitul lor îmi amintea de "OM", sunetul sfînt al indienilor.
O simplă, cu totul originală, și cu atît mai drastică modalitate de dezinfecție, am trăit-o pe cînd eram singur în celulă la Securitatea din Brașov. Într-o zi s-a deschis ușa celulei și un paznic în uniformă purtînd pantofi de pîslă, a intrat înăuntru cu o pompă de stropit via atîrnată pe spate, trecînd neîntîrziat la treabă. Strălucind de bucurie începu să pompeze un lichid cu un miros înțepător de analcid, un dezinfectant foarte tare, cu care mă împroșcă de sus pînă jos. După aceea a trebuit să-mi deschei cămașa, și șlițul de la pantaloni. Cu o mare plăcere, el mă dezinfectă temeinic și pe dinăuntru sterilizîndu-mă de la un capăt la altul. Înainte ca eu să-mi vin în fire procedura era gata, și paznicul închizînd ușa, trecu să-și continue opera la următorul întemnițat.