A fost odata. A fost de parca n-ar fi fost niciodata fiindca lumina s-a aratat in culori de vis din padurea-oras in carne trezita.

M-am trezit dimineata - intarziere teribila si eu abia am sa apuc sa imi var o cafea pe gat si o tigara peste corzile vocale. Apoi l-am sunat de urgenta pe Dascalu:
- Buna dimineata, stimabile!
- Buna dimineata - ne-am spus simultan
- Zi vagonul!
Mi-a repetat Liviu vagonul, compartimentul si locul de vreo 3 ori, incat am fost absolut sigura ca nu-l voi nimeri. Am terminat pregatirile cu o viteza demna de invidiat si am urcat in taxi gandindu-ma ca s-ar putea sa-mi fi uitat fusta, ciorapii sau camasa pe acasa.

Trenul inca nu era in gara, dar eram atat de agitata incat era sa scapar doua-trei trante pe treptele din gangurile garii clujene. Tumult, oameni si ceva cutremur pe la mine prin piept cand a venit trenul. De abia stateam in picioare - "Uite-l" mi-am spus cand l-am vazut pe Liviu si nu am avut nici un dubiu ca e el.

Din cinci ore jumatate am vorbit cinci in continuu. Inainte de sosire am intrat in toaleta trenului si, cu o indemanare demna de un circar, am devenit brusc "smart casual". Am urcat in taxiu si l-am indrumat pe birjar spre biblioteca.

Am urcat ultimele trepte incet, lasand capul jos, ca apoi atunci cand il ridic, sa ma aflu in fata unei surprize depline. Podul bibliotecii avea un aer atat de familiar, brut, cald si incisiv incat am avut impresia ca ma prabusesc. Silvia ne-a intampinat cu un zambet cald, putin timid dar ospitalier, dragut si foarte, foarte agitat. Am aflat si de Marele Absent, apoi s-a apropiat si Alma. Liviu a fost poftit in prezidiu asa ca am ramas singura asteptand pe un scaun, undeva in spate. Din ganduri m-a trezit Silvia cu un volum in mana spunandu-mi ca lui Michel i-ar placea sa recit Celei care a fost acolo. Surprinsa, am luat cartea si am inceput sa ma pregatesc.

S-a facut o liniste de sarbatoare, oamenii au orbit si au inceput sa asculte, sa simta si sa gandeasca fiecare vers, fiecare parere si fiecare tacere. S-au terminat cuvantarile, apoi Silvia m-a privit si am iesit in fata cu cartea lui Michel in mana. Nici nu stiu ce am spus, daca am luat aer sau daca am avut. Tot ce stiu e ca auzeam jazz in tot timpul de dupa lansare si n-am fost in stare sa-l transpun pe pianina din KronArt. Poate doar in poeziile din balconul Vilei Cristina, intr-o strangere de mana, niste ochelari de soare, o privire blanda sau un ras la unison.

A doua zi ne-am intalnit cu unii in acelasi balcon la prima dintre cele n cafele, cu altii in Galeriile KronArt la restul discutiilor. S-au facut poze, s-a vorbit de literatura si s-a mancat apoi la o masa mare intr-o pizzerie. Acolo ne-am imputinat cu adevarat si fiecare ramas bun a lasat ceva urme de senile in sentimentul inaltator din seara precedenta.

Am pornit in trei spre Bran: magister, banditul si eu. Pe drum au trecut pe langa noi Anton, Silva, Adrian_nairda, Radu si prietena lui, Andreea. Noi ne indreptam spre o cabana cu fel de fel de distractii iar ei mergeau la castel, asa ca nu am reusit sa facem un program comun. Banditul a fost primul care s-a incumetat sa zboare agatat de o coarda peste o vale mica, apoi am incercat si eu. De acolo am plecat spre castel, care ne-a dezamagit oarecum pe toti. Am mai fumat o tigara pe varful acelui deal admirand dupamasa tarzie de toamna de la inaltime, apoi am coborat sa luam autobuzul.

Ajunsi in Brasov ne-am decis sa mancam ceva si sa renuntam la cutreieratul orasului pe motiv de oboseala crunta. S-a nascut acolo ideea de a mai ramane peste noapte in Brasov in principiu pentru un mini-cenaclu (ca tot nu ne saturasem de poezie) si asa Banditul a sunat-o pe secunda care ne-a gazduit la ea. Mini-cenaclul s-a transformat in concurs, iar secunda a notat textele alese, dictia si interpretarea. Voia buna a reusit sa intarzie putin citirea textelor de ecraseur, Silisteanu, sirena, Sylvia Plath si alte nume ilustre (am avut si sectiune de “clasici”), insa am reusit sa ne adancim pana la urma in feelingul poetic. Invingator a iesit Magister, pe locul doi Banditul si ultima subsemnata.

Dimineata ne-a prins mai obositi decat cea anterioara. Am fugit la gara cu Liviu dintr-o inertie si cu un gol mare in suflet. Drumul spre casa a fost mai mult tacere (si somn), apoi am coborat din tren luandu-mi ramas bun cu capul plecat de la un om si un weekend care mi-au deschis ochii spre Marele Maine.