Fii limanul ultimei frontiere, raiul acelei pofte de drum implinite... Fii - ceea ce ai fost menit să fii!

Prea te-ai impietrit in durerile răutăților omenesti... si tu nu-mi erai menit să-mi fii nepăsare, dimpotrivă - mi-ai fost capăt de drum, fantana cu apă vie, mi-ai fost să-mi fii lumină in miez de furtuni, mi-ai fost să-mi fii curajul in frica aia demențială de a fi om... Stiam amandoi ce ne asteaptă cand am pornit incoace ... căi de pulbere stelară... comete despletite in a topi inghețurile inimilor de piatră... Si nu mai pot răzbate singură pustiul ghețarilor, degeaba port intre gene aurore ale sideralei noastre iubiri...
Hai, să colorăm haosul lui a avea in culorile lui a fi... Mi-e frig, mi-e pustiu fără de tine plecat in depărtarea lui nu-mi mai pasă - "de păsări, de iubire sau de-o floare"...
Impreună, in iubire - am fi reusit să topim răutatea frigului metalic din privirile rătăciților... Intoarce-te in clipa vesnică a iubirii, mai putem colora văzduhul cu petale de flori - fluturi, mai putem colora mările cu azurul sidefiu al dragostei, mai putem inverzi deserturile...

Fii limanul ultimei frontiere, raiul acelei pofte de drum implinite... Fii - ceea ce ai fost menit să fii!

p.s. Scrisoare fără timbru, de pus in sertarul inimii, destiatarul nu mai are ochi la inimă, si mi-e analfabet de lacrimă, asa că... cine l-o intalni, pe acolo printre rătăcirile omenesti, să-i spună - fiindcă urechi de dor mai are... că-i scriu pe frunze galbene de toamnă dragostea in care ne-am venit...