Anotimpurile trec peste existenta marginind cumva ceea ce suntem si prinzand in acele timpului ceea ce am devenit lasand prezentului o privire in trecut si speranta unui maine imaginat.
Suntem modelati de timp mereu, neincetat alura imprumuta ceva din seva evului in care traim si suntem atrasi de perspective noi, de crezuri fantastice si de idealuri care ieri pareau de neabordat.
De cativa ani am incercat sa fiu mai atent aspura ambientului natural si sa dau o mai mare imporanta succesiunii sentimentelor care ma cuprind cand un anotimp se aprinde in umbra celuilalt. Viata anotimpurilor seamana izbitor cu viata unui organism doar ca intr-un final exista o eterna reintoarcere, o eterna restaurare catre un timp initial poate de acea moartea e inlocuita cu pod peste neantul intrebarilor unei fiinte.
Anul acesta ( ma refer mai mult la vara ) am avut prilejul sa cutreier un procent din cadrul natural al tarii si sa observ mai indeaproape varietatea de semne ale metamorfozei timpului dintre noapte si zi si dintre vara si toamna. As spune ca doar maturitatea sau incercarile vietii te inclina a arunca o privire cuprinzatoare asupra unor lucruri care prin omniprezenta lor tind a fi ignorate in inteles si in prezenta.
Satele vechi de munte mai ales cele izolate sunt in apropierea schimbarii anotimpurilor teatrul unor prefaceri interioare de mare finete. Materia este intr-o continua schimbare si peisajul trece printr-un spectru larg de culori si nuante de la cele aprise si pline de viata la cele amintind de penelurile rembrandiene uitand efervescenta in favoarea unui lirism tacut ,apasator.
Ochii invata sa traiasca privind si simturile se impamantenesc curgerii timpului prin porii naturii. Culmile de deal scanteind a soare palesc intr-un verde inert, de plumb ca apoi ceva din amintirea aurie a verii sa ramana fara viata printre frunze si iarba. Incet orizonturile se intrevad mai reci nefiind tarmuite de vechile coroane din care cadeau odata vesmintele drumului spre rod , incet miresmele se sting si bratele tind sa se gandeasca la singuratate sau la amintirea calda a unei persoane. Pamantul respira filoane de viata stinsa.
Apoi vin ploile. Cerul pare mereu in asteptarea ploii si orizonturile incep a fi cufundate in taceri meditative. Casele insiruite pe vale primesc noaptea mai devreme ca in fapt de seara sute de lumini galbui sa traseze o dara de ceara in causul dealurilor. Unele fumega ridicand catre cer coloane albe pe care inaltimile se sprijina in amurgul sangeriu. Cateodata vrei sa faci un gest privind schimbarile vietii insa doar gandul ca pe undeva te-ai contopit unei intimitati prea mari te opreste si continui intr-o extatica privire sa te lasi sagetat de miracolul existentei […] Atunci tot ce ti-ai propus ca om iti pare insignifiant, doar sentimentele mari ale trecutului razbat in prezent ca unic sens si tot ele raman caile unor viitoare drumuri. Obisnuim sa ne propunem destinatii intr-o sete de a absorbi noutatea insa ramanem superficiali fata de ceea ce exista acum si aici langa noi […]
Langa copacii zvelti, cu trupul brazdat de riduri un stol de pasari ridica speranta deasupra peisajului inghetat in neclintire. Fosnetul aripilor razbate catre turla bisericii, catre ramurile goale si isi gaseste sfarsitul in mici vibratii deasupra apelor clare, tulburate doar de mahnirea norilor. La colt de strada vantul clatina un gard de lemn negru impodobit cu ulcele de lut ars. Cumpana fantanii soarbe din trupul vazduhului. Siluetele din departari se retrag in drumuri tot mai scurte catre case amortind peisajul si lumina vie.
Nimic de regretat. In minte raman icoanele fara pret a ceea ce avem mai scump. Sarbatorile exista si frumusetea e un spectacol perpetuu pentru ochii incercati de timp si viata. Cand cuvintele nu sunt suficiente anotimpurile interioare pot fi buni sfetnici.