Până mai ieri asteptam ca toate usile să se deschidă. Până mai ieri chiar am crezut că nu există usi. Nici porti, nici garduri, nici zăvoare.
Străbăteam toate camerele, scotoceam în toate cotloanele, cu singura grijă să nu fie prea putine.

Până mai ieri speram ca toate dealurile să se lase urcate. De jos în sus si de sus în mai sus.
Vedeam doar crestele unduindu-se, cu singura grijă să nu se termine.

Până mai ieri credeam că muntii se vor da la o parte. Cu tot cu păduri si animale sălbatice.
Asteptam să mi-o spună chiar ei, cu singura grijă să nu strige prea tare.

Până mai ieri sustineam că nu există învinsi.

Astăzi doar mă rog. Cu singura grijă să n-am altă grijă.