Nu pot să te aștept
S-aștept să-ți dai seama
Cât de singur ești
Atunci când ești cu toată lumea.
Speram și eu ca de fiecare dată
Să-ți dai seama cine ești,
Pentru că tu nu știi, și-așa nici eu.
Mă-nteb de tu te lupți cu demonii
Ca mine-n noapte și-n fiecare zi
Căci cei ce te chinuie
Sunt cei ce te salvează,
Și-ți dau iluzia ca fiecare zi
A ta, a tuturor are un scop.
Dar forța ta vine de undeva...
De dincolo de orizont.
Cine ești tu, cu-adevărat?
De ce nu-ți arăți adevărata față?
Un demon ce nu-și dorește viata?...
Și totuși cu ce tarie te ții de ea,
Și ții să pari atât de entuziast
De reguli nescrise ce le respecți
Ca să pari interesa(n)t.
Și totuși așa cum ești
Toată lumea continuă să te creada
Un munte de optimism și atâta toleranță.
Rar îți vad adevaratele sentimente
(Și nici nu știu de sunt adevărate)
Atunci când esti obosit
Poate când curiozitatea te impunge
În coastă, și deși nu vrei
Arăți că-ți pasă.
Cum poți să ții atâta în tine?
Þin minte cum priveai la stele prin fum
Și mă întrebam la ce te gândești.
La ce te gândești?
Te-am întrebat, ai glumit și ai zâmbit.
Ai ocolit subiectul și te-am lăsat în pace,
În răcoarea nopții.
Nu vrei, nu vrei să spui nimanui nimic.
Ce tipic!
Să-ți fie teamă de cei lângă care traiești,
Zi de zi să-ți fie teamă să nu pari slab,
Sau mai slab decât ești.
Nu mi-am dorit nimic de la tine
Sau poate cândva, de mult.
Acum ca și atunci, nu te-nțeleg.
De ce continui să te chinui?
Dar nu lași pe nimeni să-ți pătrundă taina
Și eu ca mulți înaintea mea m-am izbit,
De tine ca de un zid ce n-are moarte
Și pentru că așa ai vrut
(Berbec încăpăținat ce ești!)
M-am întors și am plecat.
Mi-e frică însă că-ți vei da seama
Prea târziu că vei rămâne doar tu:
Un zid și lumea ta
De care nimeni și nimic nu te va despărți.
Rămâi cu bine și continuă să te minți
Pe tine însuți și sufletul tău
Care dacă nu a crăpat până acum
Va continua să te suporte pe tine
Și nevoile tale stupide
De a sta departe de realitate
Părând însă atât de aproape.