Nu pot mereu sa trec de infinit, nici pana acolo nu cred sa ajung... Nici macar de scris scrisori orizontului nu ma mai simt in stare... Chiar si umbrele obosesc. Am sa ma asez aici, pe linia asta a nepasarii... prea tarziu am aflat ca eu nu sunt Ea... Ea trebuia sa aiba miros de lut, chiar daca purta in ochi o iubire de imprumt... Asa sunt eu, darnica, imi smulg inima din piept si o dau... primei venite... Ia-o tu, eu am iubirea dar nu stiu sa iubesc... Joaca-te tu de-a fericrea... eu stiu sa dansez cu disperarea... oricum nu pot trece de infinit...tu ai putea, ai mainile in forma de aripi, chiar daca zbori cu zborul meu... Stiu ca nu vei intelege nimic, nu poti crede ca iubirea este ca gripa, stranuti si o dai alteia... se poate...Ce nu stiai tu?! Nu stiai ca eram intr-adevar moartea ta... ca te-am salvat de mine fiindca trebuia intr-o iubire ca a noastra sa poata trai cineva...oricine, oricat....n-am stiut insa ca, patul , nefericitul vindeca si amorul si gripa... iubirea nu...
Si nu sunt Ea, nu in ochii tai... sunt prea multe papusi acolo... umbra mea nu poate sta in nici o vitrina... Ai putea fi fericit, iubindu-te ti-am daruit ce-ti doreai... mainile mele de abur nu te pot cuprinde, sarutul meu ar fi insemnat sfarsitul... ai mai vazut tu vesnicii sfarsindu-se?
Ai sa ma ierti si ai sa vezi de acolo de dincolo ca totusi chiar daca n-am vrut sa fiu Ea, am fost si voi ramane Eu... Eu cea care te iubeste pana dincolo de infintit si putin peste...
Nu-mi cere insa sa-ti fiu eu ultimul liman, nu-mi cere o clipa ancorata in lut...ne-am rataci atunci pentru a nu ne mai intalni niciodata...