Bachus Pîinișoară era un holtei de vreo 62 de ani. Nu-l chema așa. Ortacii îl alintau Bachus, pentru că iubea tragedia
greacă. Era un miner cu o cultură vastă, cînta la chitară cînd se îmbata și fierbea țuica pe reșou, cînd i se termina cafeaua. De cînd făcuse niste cursuri la o școală populară de artă cu un rus, unul Molocov, (adică tovarașu'Laptaru) , i se năzărise ca ar avea talent actoricesc.
Așa și-a inceput cariera, marele Ostbahn Kurti, cu vreo 12 ani în urmă, acel care astăzi reprezintă pîinea și cuțitul
teatrului viitorului, reprezentat de Max Reinhart Seminar.
Nu știa nici un ortac veteran, poate doar pe tovarăsul Petroll, care era cam de aceiași vîrstă dar fusese promovat mai devreme. Pe la mină trecea rar de tot, că n-avea timp. Nu mai bea așa de rău ca înainte, nu din cauza poreclei Bachus ci din cauza afurisitului de reșou, aparat electrocasnic DDR-ist, de-a dreptul bolșevic care-i dadea de gol proveniența comunistă din lagărul de est.
-Nu vezi bă, că nici măcar în România nu mai sînt reșouri pe piața ? Pină și plitele electrice au fost depășite de cuptoare mai acătării?
Da, tovarașul Petrol avea dreptate. Nu-l putea suferi pe petrolistul ăsta care cit țineau sărbătorile mînca turtă dulce cu lapte. De-odată îl auzeai:
-Vrei un Vasilache de turtă dulce, bre?Aferim?
Mai bine s-ar fi îndopat o zi întreagă cu pîine intermediară și ar fi băut caiele de cai.
Da, chestia cu reșoul din piesa aia "Arbeit" adică "Munca" îl dădea de gol și îi amintea mereu de unu'din est pe care-l ucisese cu vreo 15 ani buni în urmă, spărgîdu-i o chitară in cap la una mică. El personal furase cîntecul, textul, chitara o reparase și pusese mîna și pe reșou pentru că in cintec cerșetorul cînta despre "Kaffe aud Reschou" ..cuvînt franțuzesc introdus chiar de el în limba germana științifică, contemporana....