Dormind intre peretii roz ai camerei ireale de copil rasfatat,
sufletul tau sangereaza. Ti-e greu sa intinzi mana spre perdelele
pufoase mai albe decat laptele, ti-e greu sa lasi lumina sa te
binecuvanteze. Si lucrurile din camera ce-ti sunt atat de cunoscute,
par prea mici ca sa le poti atinge. Amintirile sunt ingropate in
obiecte si-n parfumul bleu al peretilor roz. Pastelul copilariei tale
cere raza de lumina pe care nu o poti lasa sa intre. Dormi cu ochii
larg deschisi iar zambetul linistitor al mamei e pretutindeni, mereu
tanar, sub fiecare amintire.
Si lacrimile… da, lacrimile de mai tarziu ce porneau din sufletul
chinuit de dor, lacrimile ce nu mai cereau mancare sau prezenta calda
a mamei, ci imbratisari patimase ce lasau parfumurile sa faca schimb
de corpuri, lacrimile sincere ale unei prime iubiri s-au transformat
in ploaie fina de primavara si au inceput sa curga din tavanul pictat
cu cer senin si norisori angelici, peste somnul tau ireal. Iar ploaia
care curge acum din cerul atat de senin te dezbraca de tot ce e
material si cand pielea ta alba ramane singurul scut al mintii
impotriva picaturilor reci, fiorii de placere iti invadeaza sufletul.
Corpul a ramas doar legatura dintre suflet si ploaie, a ramas doar o
imbratisare calda a picaturilor atat de reci.
Si cand inchizi ochii, simti razele soarelui si incerci sa-ti misti
mana spre perdele. Apoi ii deschizi, si-ti umezesti pupilele
neobosite, apoi incerci sa adormi, dar nu mai stii daca visai sau nu,
daca dormeai sau nu. Cand parul ti-e atat de ud incat te apasa pe
creier, ridici mana spre fereastra cu o putere pe care o strangi in
tine de mii si mii de ani. Si degetele tale lungi si fine lasa raza
de lumina sa-ti mangaie chipul, apoi intregul trup. Si raza se joaca
pe trupul tau ud intr-un dans stiut numai de ea, contopindu-se cu
ploaia, luminand peretii roz si obiectele lipsite de contur.
Dintr-o data se largeste totul si nu mai gasesti limite in camera la
care te intorci in fiecare noapte, iar patul pe care lenevesti acum
zambind, primind ploaia si soarele cu aceeasi bucurie, este un
curcubeu fara inceput si fara sfarsit. Acum nu mai conteaza daca
dormi sau nu, acum nu mai conteaza daca esti fata sau baiat, nu
conteaza cati ani ai, cat ai iubit, cat ai suferit, nu conteaza ce
stii, ce nu stii, nu conteaza nimic din ce a contat atunci cand te
imbracai pentru ca iti era rusine de goliciunea ta, cand plateai cu
bani ca sa mananci si dormeai intre cearsafuri palpabile. Acum esti
tu cu adevarat, acum te-ai regasit, acum nu mai simti durerea, acum
iubesti totul si percepi totul cu sufletul. Nu mai stii daca abia te-
ai nascut, daca tocmai ai murit, sau daca s-au intamplat amandoua
deodata, acum nici nu mai conteaza. Acum traiesti taina fericirii si
toate intrebarile au raspuns dar... nimic din ce a contat nu mai
conteaza...