Zgomote, albastre rugaminti ce ma cuprind ca pe o stana de piatra intr-o realitate dulce, de argint!Simt ca dinspre soare imi apar reverse ale valurilor inspumate, trecatoare ale vietii exploratoare, dar ce vede ochiul e o pata a lumii ascunse in inferioritatea omului de a le percepe.
Apari incet, cutremurand asfintitul, te indrepti ca un luceafar spre puntea sufletului meu si ciudat...dar...usa ti se deschide!
Te simt ca pe un inger dar ma confrunt totusi cu al tau demon ce-mi starneste o noua imagine asupra omului,asupra lumii, pasiuni vivante care-mi incoltesc trupul ca pe un inger cazut in ispita pamanteana.Tu,strain ce ma cutremuri apari ca un suflu de lumina vesnica a iubirii si te pierzi in adancurile sufletului meu descifrandu-i gandurile.Ma simt ca o fiinta pierduta, nestiind pe unde si-a uitat sufletul, dar in acelasi timp da peste un altul, aruncat si el in magia continua a timpului,SUFLETUL TAU.
E o logica ciudata, sau poate chiar nu mai exista, o stare contradictorie pune stapanire pe mine:ma pierd cand te simt aproape si in acelasi timp imi dai puterea de a inrobi Universul.De fapt intreg universul meu sta sub semnul unei stari de haos pentru ca mai devreme decat azi si mai tarziu ca niciodata decat ieri voi simti apasarea profunda a durerii unei iubiri, in cele din urma pierduta in aspiratia pentru inalt.Teorii de slova, ticait nocturn si multe picaturi aburinde de ploaie de mai ce se preling in cosmarurile umede din viata mea.Vreau sa te strivesc in inima mea si sa ramai ca un martir pe crucea iubirii noastre, pentru a simti mai repede, vesnicia puterii de a patrunde prin mine si tine, prin noi.Unde?In carapacea efemeritatii noastre, suflet cazut in adancuri de carcera, slavindu-ti poate dreptatea dincolo de mine, si de trup.
O ultima incercare de a-ti spune:te iubesc!