poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-06-10 | |
Impresii asupra unei nopți de vară.
Privesc pe geamul deschis larg- ca spre o lume nouă și stranie- noaptea ce se lasă blând peste lume, ca o mână peste ochi obosiți. O liniște, ca cel mai adânc lac, se joacă în înălțimea cerului. Oh, lună, tu, de ce ești atât de palidă în fiecare seară? De ce atâta tristețe în ochiul tău ce ne îngheață cu strălucirea sa oarbă? De ce razele tale nu sunt calde ca razele de soare? De ce în imperiul luminii tale, firele de praf nu-și alcătuiesc dansul lor nebun? Numai tu poți știi, numai tu îți poți cunoaște sufletul de marmură albă. Atât de albă încât te asemăn cu lespezile unui templu. Diamante bătute în haina cerului strălucesc, mângâiate de lăptoasa lumină a lunii. E liniște. Pe geamul deschis intră parfumul nopții, altul în fiecare seară. Nu-ți poți da seama ce miroase atât de suav și de cald; poate sunt trandafirii ce dorm leneși pe garduri sau florile viței de vie ce încolăcește mereu zidurile caselor. E o lume fermecătoare și somnoroasă. Din când în când liniștea este spartă, ca un glob de sticlă, de un cățel, ce poate a visat urât și acum latră înfricoșat de propria-i umbră. Apoi, ca la un semnal, din depărtări și fundături de străzi îi răspund mereu alte și alte glasuri. Câte un pas rătăcit răsună calm pe asfaltul mut. Totul se află într-o încremenire ce pare a fi veșnic? în care doar luna este o moartă vie. Tăcere și pace deplină. Gândurile își încep neschimbatul ritual al visului și frunțile primesc sfioase sărutul somnului. Timpul s-a oprit în rafturile pline de cărți ale bibliotecii și răsfoiește la întâmplare, cuprins de picăturile calde ale unei toropeli binevenite. Gândurile se unesc, se despart și colindă lumea de la un capăt la altul. Nici o grijă, nici o emoție nu mai încununează acum frunțile cu acea boltă a sprâncenelor. O moarte scurtă, care ne face să ne aducem aminte de efemerul din noi. E bine să știi că pe geamul, pe care l-ai lăsat deschis, moș Ene îți trimite darurile nopții. Și visezi așa cum poate nu ai mai visat de mult, pentru că este o noapte frumoasă de vară.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate