A fost odată, într-un bob de mac, o lume nemaiîntâlnită. Lumea unui singur om, un bătrân, mai bătrân decât toți bătrânii ce au trăit vreodată într-un bob de mac. Era gârbovit de toți vecii ce-i purta în spinare, printre ridurile feței și în praful ce dăinuia pe palatele, pădurile, râurile și cerul lumii sale. Era o lume în care doar el trăia aievea, restul, palatele, râurile, pădurile și toate celelalte, până și vântul, adormiseră în aer ca niște fluturi negri de sticlă.
Nu mai ținea minte de când umbla printre visele celorlaltor lucruri. Căci am uitat să vă spun că toate lucrurile erau într-un fel însuflețite. Zidurile tremurau încet în somn, la fel și frunzele, undele râurilor și palele de vânt. Și fiecare astfel de vietate ciudată visa cu voce tare. Un strigăt sugrumat, bâlbâit, cuprins de frică le ieșea de pe buze urmărindu-l pe bătrân în tot locul.
O poveste despre singurătate pe care îmi este teamă să o continui. Să o lăsăm așa și să credem că ea poate exista doar în imaginația mea și în visele voastre.

06.05.2003