Ma chinui ca o proasta!... Asteptand, rozandu-mi unghiile, rumegand materie incerta, ceva intre alb si galben (galbenul unghiei, albul ojei) ghemotoc framantat cu rabdare (si nerv); capul imi plesneste de atata prostie si... "Cine-o fi pus linoleu' asta in baie"?!?

Cursul firesc si epic al operei-jurnal, ravneste
spre un scenariu apocaliptic de proaspata vita nobila incoronata... adica eu, tronul regal si un sul de hartie igienica care (intamplatoare cacofonie)
odihneste mototolit in pumnii stransi simpatic.
Simpatic? Da! Pentru ca degetul mare se indreapta vertiginos intr-o pozitie verticala (desi mai mult inauntru decat afara s-a cuibarit samburele problemei)
izbind in inclestarea sortii, grea povara...

Si pentru ca orice problema prezinta expozitiune dar si o pasta finala, acu-i acu!
Rasucind mental senzatia de greata-dulceata, acel
refuz stomacal de a inghitii marsaviile celorlalti, am nascocit din pura divagare cerebrala, din pura aiureala, greata de autobuz; miros specific de nu stiu ce, combinat cu ingredientele unei palpitante strangeri de burta (tot cautand durerea habar n-ai ce gasesti) fulminand in a inaugura epilogul unei sinuzite fatale.
"Bine-bine," ar spune primul lector, "ce legatura are greata-dulceata cu sinuzita"? Vita! Nu animalul, ci furnica, dezlantuirii de vitalitate, mi-ar da dreptate, in ceea ce privesc, obsesiile moarte.

Corpul uman, fin labirint al indoieliilor desarte, ar smulge incruntarea stramba a liberului arbitru. De la al sau pupitru ar intelege poate, ca pledoaria-mi cu sinceritate incearca a ridica betoane piramide, omide.
Si pentru ca pentru orice inceput exista zeci chiar sute de cuvinte care il preced, o droaie...
"Marturisesc solemn, ca firul narativ s-a intrerupt in baie"!