Aștepți uneori cu atîta nerăbdare o întîmplare frumoasă și atunci cînd o trăiești se duce într-o clipă. Ai sentimentul ciudat că ți-a scăpat printre degete.
Iașiul pentru mine a însemnat o străfulgerare. În dimineața de vineri, după mai bine de 1000 km parcurși în precedentele două zile, porneam într-o călătorie pe care mi-o dorisem de cînd auzisem de seara de la Iași.
Alma. Tot la invitația ei, i-am aflat într-o seară de marți pe la începutul lui februarie, pe cîțiva poeți ai site-ului. Și acum reușise să ne strîngă pe o parte dintre noi la o sărbătoare literară.
Revenind la drum, pe cînd terminasem de citit ultimul număr din „Academia Cațavencu”, mă trezesc în compartiment cu un băiat înalt care mă întreabă „Florin?”. Era Moebius, cu care am stat de vorbă pînă la Iași și cu care sper că am legat o prietenie. Cu o întîrziere de vreo jumătate de oră am ajuns și întîmpinați de Alma am plecat spre hotel.
Silișteanu. Mare figură! Scena în care, la Club Pogor, i-a cerut chelnerului să-i vîndă o farfurie (vei mînca de-acum literatură pe pîine, Siliștene!) părea desprinsă dintr-un poem suprarealist. A venit doar pentru seara de vineri. A venit, a citit și a plecat. Cu farfurie cu tot.
Camera fetelor. Vocea Armoniei am auzit-o de afară. Umpluse hotelul cu veselia și exuberanța care îi respiră prin toți porii. Albastru27 ne-a îndulcit cu prăjituri. Și Veverița. O știam demult. Fusese primul nume care îmi atrăsese atenția. Am avut fler atunci. Scrie fata asta, fragilă și puternică în același timp, de-ți lasă sufletul cu gura căscată. Dacă i-a aparținut cuiva toată întîmplarea aceasta frumoasă, cu siguranță că ea se află acum într-o inimă mare de la Chișinău.
Seara a fost magică. Organizarea ireproșabilă. S-a citit, s-au făcut destăinuiri, au fost artificii de emoții. S-a cîntat la chitară, s-au invocat astrele și înaintea fotografiei de grup ne-a mai vrăjit o dată pe toți Veverița, cu un sonet superb la pian.
Am dansat, am bătut orașul pe jos, la Mitropolie, la Trei Ierarhi, la Sf. Nicolae Domnesc, la Palatul Culturii. Ghid ne-a fost Opaque, una din frumoasele surprize literare ale serii de vineri. Am fost în Copou, la Teiul lui Eminescu, la bojdeuca lui Creangă. La Golia, unde am urcat în turn să dominăm Iașiul de sus. Nu ne-a lăsat. Pusese zăvor cutezanței noastre.
A zburat. În trenul de întoarcere, pe cînd viscolea peste imaginile încă proaspete de la cenaclu, totul părea să fi fost doar un vis. Am în față biletul cu două călătorii luat din tramvaiul 13. E dovada că totuși am fost acolo. Și că o parte din mine colindă încă prin oraș în căutarea poeziei.