poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-10-08 | |
Pe mine mă sperie eternitatea.
Acele clipe, suspendate în neant și veșnic neschimbate, Mă înspăimântă de moarte. Și atunci,de frica de a nu schimba ceva în ordinea deplină a veșniciei Rostesc, uitând să bat în lemn sau să ma-nchin: Eu nu doresc să iau mai mult din nemurire Și să ating, cu viața mea de om mărunt, pragul de vis, Iar din izvorul nesecat al vieții,pentru sine-mi voi lua numai un fir. Dar mie îmi place viața și trăind-o, eu însumi mă îndrept căte eternitatea mea.Și atunci, ce este viața? Tot ce se scurge din timp către noi e viață și dovezi de viață sunt chiar șoaptele aerului ori zgomotul apei venind în valuri către noi? Un șir de invocații către zei ne face să credem că viața e așa cum o trăim, după chipul și asemănarea adorată, pentru că avem nevoie să cerem mereu învoieli, pentru noi și ai noștri, purtate de aripi către înalt. Nu-i ușor să înțelegi omul ca fiind altceva decât un copil al zeilor care-și duce destinul către o împlinire a mărețelor sale date de înger sau idol.Viața este și ziuă, și noapte,chiar până și cele mai reci peșteri au în ele vietăți atroce mișunând, lipsindu-se de ceea ce este pentru noi viață, dar totuși trăind. Atunci, parcă nu-mi mai este așa teamă de eternitatea mea ternă. Încet, dar sigur, observ că nici moarte nu poate fi atât de întunecată și multă, câtă vreme viața este lipsită de limite.Tot ceea ce pleacă din neant este viață și crezutul neant e viața. În acest tablou al vieții care se substituie eternității, aștept cu nerăbdarea ordinii ce vrea doar haos declicul vieții mele în care moartea este o slujitoare a vieții. Iar clipele către eternitate sunt particule de viață și atomi de speranță, la ceasul binecuvântat când înspre o viață așa cum încearcă să o înțeleagă deopotrivă oameni și zeii lor,nemurirea este cel surogat. Către ceea ce mă înspăimânta așa de mult nu mă pot desparte prea multe trepte, ca om, însă spre viața adevărată, deopotrivă vis și eternitate, speranța îmi este călăuză. Înspre ceea ce se schimbă,nu din moarte în viață,ci din viață în viață, urcând acea scară cu brațe ridicate spre neant, sperăm împreună,din umbra unui destin ce anunță viața veșnic de a fi trăită.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate