Dedicatie: cu mult drag pentru Nic, Meral, Costel, Kopilotu si Oriana (multumesc din suflet…);

Era o dimineata superba de august cand urcam pe carari intortocheate spre cruce. Vedeam doar verde in jur si numai piscurile muntilor erau cenusii, invaluite usor in ceata. Drumul era placut; soarele crud imi incalzea obrajii, iar vantul bland imi ravasea suvitele rebele ce se leganau lenese pe frunte.

Deodata, cararea s-a ingustat, mergeam doar pe o parte. In dreapta mea, ghiceam doar o adancitura larga si intunecata. Eram distrata si m-am dezechilibrat usor. Am alunecat in prapastia ce se casca la picioarele mele. Cadeam cu viteza foarte mare in gol si parca simteam cum ma dezintegram incet.

Intr-un final am ajuns pe o suprafata rece si plata. Intunericul ma invaluia din toate partile. Am inchis ochii sfarsita de oboseala. Nu stiu cat am zacut acolo in nestire si nici nu mai conteaza. Tot trupul ma durea ingrozitor si parca de atata durere nici nu-l mai simteam.

Intr-un tarziu, m-a trezit o raza calda de soare. Ochii m-au usturat ingrozitor pana cand m-am obisnuit din nou cu lumina vietii. … Am simtit o mana firava prinzandu-ma si tragadu-ma usor in sus. Dar mana s-a retras usor si eu am ramas suspendata asa in aerul placut, prada curentilor de tot felul pana cand o alta mana m-a ridicat iar.

Cand m-am trezit din nou eram sus de tot, pe varf. M-am ridicat anevoie
si am simtit aerul curat invadandu-mi plamanii usor. Noaptea, daca intindeam mana spre cer, puteam sa ating o stea plapanda.

M-am regasit, apoi, tinand pe cineva de brat. Avea un chip cald, frumos; ochii violeti tradau o bunatate fara margini si un suflet dulce; buzele fragede fredonau o melodie straveche.

S-a indepartat putin si a cules o floare de colt. Mi-a pus-o in par dupa ureche si ne-am continuat drumul incet-incet … spre stele.

6 octombrie 2002