poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-05-31 | |
Mă întreb deseori de ce..... de ce trebuie mereu să fie ceva care să ne întunece existența? Atunci când lipsește partea materială din viața noastră parcă suntem mai fericiți sufletește, apreciem mai mult tot ceea ce este frumos în jurul nostru, ne iubim partenerul cu toată ființa noastră și suntem capabili de sacrificii pentru a-l face fericit. Dar și iar urmează un dar.... atunci când reușim să ne realizăm material uităm cu desăvârșire să mai iubim, să ne facem iubiți. Uităm de unde am plecat și ce anume ne-a determinat să ne zbatem și să realizăm atâtea lucruri. Voiam un trai fără griji, o viață ușoară.... dar ce păcat că nu știm unde să ne oprim și vrem din ce în ce mai mult și mai mult, și nu mai ținem cont de nimeni și nimic. Suntem în stare să călcăm pe cadavre și suflete fără să ne pese că provocăm atâta suferință doar să ne atingem scopurile. Și ne trezim peste un număr de ani că trăim ca doi străini, că nu-l mai cunoaștem deloc pe cel căruia i-am jurat cândva iubire și credință vesnică. Totdeauna lucrurile bune vin și pleacă lăsând loc amărăciunii și de cele mai multe ori urii. Spunea cineva o dată " poartă-ți crucea" dar oare putem să purtăm o cruce fiecare? Nu ar fi mai bine să purtăm amândoi aceeași cruce, asta așa pentru că tot ne-am hotărât să facem un tot, un intreg atunci când ne-am jurat credință în fața lui Dumnezeu? Dar nu.... noi pornim fiecare pe un drum numai de noi știut și nu mai rămâne până la bătrânețe nimic, nici măcar respectul, și asta pentru că o dată am călcat totul în picioare, iar Dumnezeu nu iartă. De ce nu reușim să ne mai atingem sufletele? Din mândrie, vanitate sau prostie. Păcat... mare păcat. Nu avem decât o viață.... atât.... și nimic mai mult... iar noi o irosim cu certuri, cu indiferență și nepăsare.
Păcat... păcat.... Dumnezeu ne dă viața să o trăim nu să râdem de ea și să ne batem joc de creația lui.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate