Eram cu o veche prietenă în holul unui hotel de pe litoral. Ea știa de la altcineva că Traian Pop Traian e cu familia acolo, ș.a.m.d.
…
Tocmai terminase recepționera apelul și apucase să ne spună că familia Pop nu este în cameră, iar noi zărim o mică “ceată” cu un aer foarte nemțesc. Ãștia trebuie să fie, ne-am zis noi, dar nu am îndrăznit să punem întrebarea: “…?”. Am sunat ceva mai târziu din hotelul nostru și ne-au confirmat că ei erau, că nu sunt nemți decât de formă și că o vor dovedi a doua zi, pentru că în seara zilei cu telefoanele aveau de onorat o promisiune mai veche făcută fiicei lor, Ana Maria.
…
“în paharul gol aleargă”
“am gândit un scenariu întreg de distracții”
“ar trage cu urechea la cântecul chelneriței”
“miei pui porci”
“cu stele cu tot”
“și unde nici șine de cale ferată nu există”
“eram mormântul viu”
“singurul dispus a găsi niscaiva valoare în glasul tărăgănat
ar fi fost Dinu”
“el nu pare a-și face”
“în burta visulețului pe care mama”
… am copiat, pur și simplu, primul vers din primul poem, al doilea vers din al doilea poem și tot așa până la cel de-al zecelea.
Ai dreptate Traiane când te întrebi: “trăiesc între tot mai mulți prieteni/ ce/ să însemne asta?/”. Avea dreptate și prietena noastră care spunea că a abandonat o lucrare de doctorat aproape finalizată despre proza post-modernă … “pentru că teoria nu este nici pe departe la fel de vie ca poezia scrierii”.
Fie, îți dau dreptate când socotești cartea ta o “năzbâtie”! În primul capitol al “năzbâtiei” ești candid-ironic vizitând DUREREA. În celălalt capitol se îngroașă gluma. Devii teribil de riguros, pentru că OBOSEALA este un lucru foarte serios, nu-i așa? În fine, în ultimul capitol, cel cu FRICA, aflu că e chiar profitabil să o tratezi cu puțină obrăznicie. Hm!
Cu alte cuvinte a fost nemaipomenit de profitabilă toată ziua aia în care am ignorat natura dar am prefirat prin gândurile și cuvintele schibate multe, multe lucruri care au deaface cu viața, arta, poezia, cultura, diaspora, revoluția, neamurile, oamenii, lecturile, gusturile, obiceiurile, năravurile, cunoștințele și cunoașterile, revelațiile și stupoarea, vii și morții.
…
Nu am nici cea mai mică îndoială că proiectul tău de a face o editură pentru a publica poezie românească se va făptui. Vorba ta: “cine/ în visul cui/ se va scălda/ nelăsându-mă să adorm înainte de a-l fi înghițit”.

Am scris cu drag și păcătuiesc nescriind despre cartea lui Traian Pop Traian, OCHIUL BOULUI, Editura Marineasa, Timișoara, 2002. Poemele pe care el le-a rostuit în carte sunt scrise începând din 1999.