În momente de teamă totul se risipește, simțurile sunt înghetate. Prinsă într-o lume ruptă dintr-un amăgitor vis totul roiește în jurul meu. Privesc dansez în hora în care m-am prins, zbor deasupra tuturor și aterizez pe unde de apă. Mă odihnesc și aștept, decizile sunt deja luate, la fel și mersul lucrurilor, nimic nu stăruie, până și amintirea nu te mai poate ține în loc... e prea multă ceață. O pală de vânt te înghenucheză sub tăcerea pierdută în surdină și mă pitesc în al meu colț, gândul piere, la fel și visul, simțurile amorțesc dar totuși mai rămâne doar o speranță ...ciudat, arde precum o lumânare și apoi piere. Îmi place să stau pitită în patul meu, simt siguranța care tu nu mi-ai oferit-o, sunt doar eu. Am renăscut, mai făcut să renasc dar m-am stins și nu în brațele tale. Liniștea absurdă mă duc în nebunia mea, tocmai asta mă face specială și diferită față de tot, privesc la ce e în jurul meu din alt punct de vedere, sunt complexă.
Să zic că te-am iubit? E prea mult spus, prefer să fiu o lașă și să mă urăști. Totul a început frumos, am fost prinsă în povestea cu prinți și prințese dar am greșit personajele. Poate tu ai fost prințul dar nu eu am fost prințesa, poate ai fost doar un Demon.
Am cedat și nu mai vreau să lupt. Pun punct, cer mult și nu pot avea , realizez că dorința a devenit un vis, visul s-a transformat în obsesie, am devenit o boala și trebuie să mă opresc aici.
Regretele mă fac să mă ascund sub un văl, nu vorbesc de trecutul meu. Amintirile ce odată le credeam uitate au început să revină și să mă sugrume. Am devenit mult mai milosă deși nu îmi doresc, vreau să rămăn scorpia de care se feresc toți.
Viața e mult prea haotică și deja îmi place, liniștea ce mi-o caut, durerea ce doresc să mi-o alin mă readuc în damnata mea nebunie.
Degeaba spun că nu mai vreau să simt oboseala, vreau să mă odihnesc, să dorm cât mai adânc dar orele îmi sunt numărate și habar nu ai de către cine. Mi-aș dori să mă împac cu mine insumi…poate asta e ultima mea dorință care atârnă din ce în ce mai mult. Poate tot chinul ăsta își are rostul lui….poate….
Vorbele ce odată îmi sunau așa frumos acum nu le mai pot pronunța, acum oricât aș încerca să le rostesc….. nu mai pot sau nu mai vreau.
Cât de usor se poate spulbera și dobori un castel, cât de ușor poți rupe un fir, m-ai înviat și acum mă îngopi mai adânc.

Ce mi-ai făcut Demonule, ce mi-ai dat și ce mi-ai luat? Fară cuvinte ochii devin din ce în ce mai umezi dar devin și mai goi.

Iubitul meu Demon, dacă ai știi câte speranțe mi-am pus în tine, am acceptat să fiu omul din umbra ta dar tu calci pe mine, am vrut să fiu soarele tău dar mă ascunzi în nori, cât crezi că mai pot străluci? Aș renunța la tot dar m-ai dat uitări și nu îți dai seama.
Am renăscut foc pentru tine, scorpie pentru mine, perversă pentru o gloată de oamenii formată de așa zisa “normala” societate și figurantă față de nebunii din grădina mea. Ai reapins flacăra, lupt să nu o stingi de tot, te ard să simți că sunt acolo și încă ard dar tu pui degetul și îmi întorci spatele.
Am bătut la poarta ta mi-ai deschis-o dar nu mă lași să intru. Demon...ce îmi ești, ce preț mai poți cere pe bilet?

Câte nopți am zăcut așteptand și sperând să vorbesc cu tine, cât m-am îmbătat cu dulcele drog verde să uit de durerea ce mă apasă. De ce tocmai tu, iubite Demon când te veneram așa mult și de ce acum?
Sunt judecată de tot, mintită și etichetată la maxim, pusă la perete încerc să mă ridic dar cu cât mă ridic ceva în mine moare . Omoară orice din mine dacă asta îți e dorinta dar nu îmi omori sufletul căci nu am să mai pot reveni. Nu am să mai pot fi scorpia, perversa , figuranta dar am să devin pasul tau , am să rămân în umbra ta și am să îți alin noaptea, Demon nebun ce îmi ești…..totul are un sfârșit.
Eu am pus punct ….acum eu îți trântesc ușa, sunt sătulă și am ramas fără cuvinte. Stai cu prințesa ta că îți oferă ce mi-ai oferit tu mie......