E prea complicat să explic din nou. Mai bine tac. Tac rebel. Mă supun anevoios dar până la urmă îmi iese. Iritat peste măsură reușesc să mă leg la șireturi. A fost greu.
Cobor trei trepte, le urc la loc să nu se vadă. Am simțul răspunderii de la o vreme sau îmi place să nu las urme deși nu sunt genul ce șterge cu cotul, gâtul sticlei speriat de impuritațile altora doar acu’ ceva timp, mâncam zarzăre din nisip și bălegar pe păpușoi. Am fost odată la cineva și am facut asta de fapt corect scris era, papușoi rumeniti pe bălegar incins dacă stiați nu trebuia să mai fac corectura dar na, asta să zicem pentru necunoscători. Așa mi-a zis unul azi in piață, de fapt un piețar, despre merele lui care erau nu știu de unde și a zis că cei ce știu v-or ști in continuare cei ce nu ... nu am ințeles mai departe. Incredibil de frumoși spiritual, piețarii cu merele lor, cu tot felul de fructe și legume. Fructe și legume scria pe fiecare aprozar dar înăuntru întotdeauna era frig și sec deși erau legume, erau și fructe, dar tot sinistru. În concluzie, piețarii sunt inima legumelor, a fructelor, a vieții, ei aduc conturul ce le definește... curios, dar sper să fie așa cum cred eu.
Ora 5:34 fug nervii dintr-o cameră în alta, nu e atât de frig încât toți să se cuibarească în pat așa că se mai zbenguie un pic până leșină și se domolesc singuri. Cineva se zvârcolește insistent in dreapta mea. În dreapta mea la mai mulți metrii ori chiar in pat nu îmi dau seama sunt multe drumuri până să aflăm unde duc toate. E beat, a venit trântind geanta de stejar cu chei de 16. Femeie... . Ai cui or fi? Ai mei nu, mă retrag, nu se dau pui la hală, doar a inchis la raionul delicatese.
-Nu cobori până jos, te rog după ceva dulce, un pachet mic de țigări, un suc la doi litri și niște eugenii sau napolitane la vrac, a și două ness-uri pe dimineață, de alea verzi că sunt mai tari și dacă o și faci să nu scapi zahăr, mie îmi place fără. Îți mulțumesc dacă te-ai deplasat, noi încă suntem la schi, la munte, adică în excursie cu prietenii la prietena mea. Ea m-a părăsit dar încă locuiește în mintea mea, știi pe cineva care se ocupă cu debranșări că în pagini aurii erau toți galbeni, palizi și nu am mai avut curaj să mai intreb.
Am scris aceste randuri gândindu-mă la tine. Nu-i nimic adevărat, asta e doar o frază ce era pe aici. Mă gândeam defapt cum e atunci când cineva pe care nu îl vezi pocnește din degete la urechea ta.
Apoi, să se lase liniștea.
- Hai intră de acum, nu te mai sfii.
- Nu pot, nu că sunteți prea bun, ca într-un film comunist de speță joasă și v-ați fi luat și o nevastă virgină deși dumneavoastră ați fost crescut la orfelinat iar frații au primit mult mai mult decât li se cuvenea,(asta nu e povestea mea e a unuia, a carui nume îmi scapă acum, e povestea lui pe care mi-a șoptit-o cândva într-un tren accelerat, atât), nu pot sa fiu așa dezinhibat probabil.
Iar ne aventurăm o noapte, renaștem apoi picăm într-un picaj de ăsta monoton, o moldoveancă simpatică îmi zicea să trăiesc clipa. Mirific dar nu a specificat dupa ce ceas a lor e mult mai sau mai mult ... am pierdut firul mă retrag.
Vizionare placută vă doresc în continuare, cel din pat tot se frământă, stările sumbre încă nu s-au așezat, mai stau un pic și plec și eu.
- Crezi ca ei te văd?