Azi noapte am avut un vis. Dar nu un vis oarecare, banal, din acelea pe care le visezi de obicei. Am avut un vis S.F.
Se făcea că eu eram binevoitorul, chematul. Adică aveam niște capacități de care nu eram conștient, și mereu mă chema cineva „băi, ăla!” Eram urmărit în permanență de o entitate răuvoitoare de sex feminin, cu abilități psiho-fizico-somatice (adică avea calități și deprinderi motrice cu duiumul, dar și un i.q. consistent, nu ca al meu, pe care nu-l spun aici de rușine). Bine, vor spune unii, dar așa se întîmplă de obicei, ființele feminine, chiar dacă nu vin de pe alte planete, precis au capacități uluitoare (de aici și vorba populară „femeia nu e om”) și în ciuda comportamentului de conjunctură, urmăresc mereu un scop, ascuns de obicei foarte bine, că uneori nici ele nu-l mai găsesc. „Poate, (m-am gîndit eu dimineața), poate subconștientul a scos misoginul din mine, am să-mi fac mea culpa față de soția, mea, care în aparență este cît se poate de pămînteană și nu ar da semne că ar avea capacități paranormale, că o dor dinții și varsă cafeaua pe foc. Dar să revin la visul meu. Se făcea, cum spuneam, că eram urmărit de o entitate feminină, ceva ca în „Terminator”, care evident dorea să mă termine, și nu sexual, asta aș fi acceptat pînă la urmă, e o moarte demnă, cum spunea și Cicero (sau Ovidiu?). Eu fugeam, mă ascundeam prin diferite cotloane, la foști colegi de liceu, militari în rezervă, babe ortodoxe, mă deghizam în fel și chip (Albă ca zăpada, Che Guevara, Motanul încălțat, Donald Rățoiul, ba chiar și președintele țării, al cărui nume nu-l scriu aici ca să nu-mi ia urma și de pe net), însă ea, entitatea feminină și răuvoitoare, mereu după mine, din ce în ce mai aproape, de parcă aș fi lăsat în urmă un norișor de feromoni sau alte mirosuri specifice, așa cum fac personajele din desene „animatice” (așa cum am auzit eu o prezentatoare pe TV). În final m-a prins, era deghizată de data asta într-o divă, dezbrăcată de toate alea, dar avea lîngă ea și un partener, tot cu puteri d’alea supranaturale, așa că, firesc eram în inferioritate, și mai trist, eram și foarte frustrat de situație. M-am trezit lac de sudoare, mă bîzîiau și niște țînțari, soția mea dormea liniștită, cu respirație calmă și cu un zîmbet suspect pe față. Era ora 2 A.M., n-am mai avut somn, am încercat să citesc ceva din Borges, dar nu mă puteam concentra, așa că am deschis calculatorul. Nu aveam mailuri necitite, doar în bulk, pe care l-am golit dintr-un click, nici mesaje off pe messenger, în final am deschis pagina de agonie. În prim plan tot eseul lui Bobadil cu fracturismul, la care în final, o entitate feminină (n-aș spune că răuvoitoare, ci dimpotrivă), pe nume Camelia, pune degetul pe rană și punctul pe y și spune ceva acolo, ca o concluzie (care, desigur, va genera alte păreri). A, și mai era o poezie cu niște legume, am citit-o și pe aia, și pe urmă mi s-a făcut poftă de un suc de roșii, norocul meu că aveam roșii aduse de finii mei din grădina personală, mi-am făcut un suc la robot, bucurîndu-mă de tortura pe care le-am aplicat-o prin strivire electromecanică. Și mai cerea cineva niște linkuri cu super poeți, dacă n-aș fi știut că o face la hoha, l-aș fi trimis pe site-uri elitiste unde se scrie adevărata poezie, nu chestii supte din police, ca pe la noi. Unii chiar au căzut în capcana asta, au dat niște linkuri, la care respectivul, după ce le-a mirosit nițel a spus „cîh”. Asta mi-a adus aminte de Zaharia Stancu, cînd întreba (retoric sau nu) „Pasternak? Cine dracu e Pasternak?”. Și atunci mi-a venit o idee. Mi-am propus să citesc mai multă literatură S.F. că am abandonat acest exercițiu de pe vremea facultății cînd era la modă Asimov. Pe la 4 A.M. mi s-a făcut somn, în ciuda celor 3 coniace cu gheață, și a unei sticle de fetească neagră băute în cele două ore, așa că, plin de curaj, m-am dus iar în pat să-mi continui visul cu entitatea feminină și răuvoitoare. Îmi aduc aminte că prin anii 80 ne strîngeam mai mulți prieteni și vizionam toată noaptea filme americane pe video, și nu numai de-alea cu Bruce Lee. Se întîmpla acasă la unul dintre amici, care amic avea și o bunică. Bunica ne servea cafele (băutura o aduceam noi) și prăjituri de casă, apoi se așeza și ea să vizioneze filmele. Nu prea pricepea ce se petrece, mereu întreba „cine e maică binevoitorul și cine e răuvoitorul ?” După ce afla, se liniștea. Mi-aduc aminte că era o fază foarte sexoasă într-un film, în care acțiunea (că altfel n-o pot numi) se petrecea într-un grajd sau coșare, cum îi spune pe la țară. Nici nu începuse bine scena, protagonista abia își dăduse jos sutienul și toți așteptam să se termine preludiul, deși nu ne făceam mari speranțe, nu era un film porno, că bătrîna a exclamat plină de încîntare „uite ce găinușe frumoase!”. Și într-adevăr, în planul secund apăreau niște găini pestrițe, cu gît golaș de Transilvania și alte rase de toată frumusețea, chestie care ne-a deturnat iremediabil de la acțiunea principală. Și acum să revin la entitatea mea feminină și răuvoitoare din vis. Asta n-a mai apărut, cred că plecase în alt univers, cu gigolo ăla al ei plin de mușchi. E posibil să fi fost de fapt doi epigramiști mascați, mi-a trecut prin gînd, de ăștia trebuie să te ferești, sînt tot un fel de extratereștri, te termină cu zîmbetul pe buze, nici nu apuci să pui "poantă" (care să fim corecți, e atît de rară). Pe urmă am mai visat totuși ceva, dar nu-mi mai amintesc bine, parcă ceva despre un porc cu pai în gură. Sau să fi fost măr? Care răsfoia un manifest (n-am putut citi titlul, era scris cu creion chimic și zeama de la varză îl ștersese parțial, putea să fie mein kampf sau manifestul boierist). După ce-l răsfoia îl mînca pe tot mai puțin coperțile care erau de plastic.
Whatever, cum spune albanezul...