dau un bobârnac pastilei cu degetul încordat
nu trece mai departe de gură
din întâmplare se odihnește deschisă
între rostogolire și iluzie
duc paharul la gură
apa de canal nu se ține curată în pahar
stă pe buză cu tentă de ruginiu
ai spune că i-au îmbătrânit moleculele
și că nu mă mai vrea
decât după o moarte fulgerătoare între dinți

o clătesc puțin cu limba
să-i caut gustul
o simt încordată
îmi stă în gât
mă ridic agitat de parcă toată lumea iese din mine
cu dureri în orbite aerul mă amăgește
disperat mă pun în continuarea spătarului
îmi ascult tâmplele bușind sângele
buricul nemulțumit icnește de câteva ori
acum s-a trezit că mă are
ca îl am

tușesc
gata
extenuat și în același timp altul
îmi derulez viața prin papucii bej tremurat
diazepamul zace obosit pe gresia udă
respir
inspir
după câteva minute de tăcere cu mine
realizez că era să-mi dea un bobârnac