nu e nimic mai răscolitor decât
să te trezești dimineața cu un nod în gât
ca și cum toate frustrările s-ar fi adunat acolo
dar să nu-ți plângi de milă nici măcar o clipă
așteptându-ți tovarășii de la muncă la „mitilica”
de fiecare dimineață și apoi același drum scurt
până în atelierul în care mașina de fălțuit te așteaptă
să-și continue răbdătoare munca sub lumina palidă
a becului învăluidu-ți chipul obosit chiar încrâncenat
în spatele căruia aceeași inimă îndrăgostită se zbate
neștiind dacă și astăzi o vei mai vedea în poarta
întreprinderii de vizavi cu năframa portocalie la gât
și dacă va trece tot la fel de nepăsătoare prin fața ta
căutând din priviri aceeași mașină hodorogită
care o va duce împreună cu iubitul spre casa în care
n-ai să pătrunzi niciodată cu un buchet de gladiole roz
pe care să i le așezi în brațele albe de textilistă

și apoi gândul iritant că ziua de mâine va fi la fel de insipidă
te face să te reflectezi la cât de plăcut e să-ți aștepți totuși dimineața
tovarășii de atelier în aerul încă văratec cu indispensabila
dar reconfortanta măsură de vodcă ieftină dinainte de muncă
și umbra venită dinspre plopii ruginii îți acoperă zâmbetul abia mijit