Ciudat...ma sperie maturitatea pe care incerc sa o evit, jucandu-ma cu viata. Ma exaspereaza dezumanizarea in lupta pentru supravietuire! Viata este realitate....nu seamana cu povestile acelea de demult unde binele invinge raul. Iar eu, naiva, imi construiesc imagini umane, incercand sa daruiesc sentimente. O zbatere continua intre “a fi” si “a nu fi”. Oamenii numesc asta “provocare”. Evolutie, inteligenta.....distrugere. Care este confortul existential cand iti petreci timpul facand epuizabile operatii aritmetice si scoruri de viata ? Mereu comparatii, invidii, orgolii si la capatul drumului cerem disperati iertare , ca umili pacatosi, crezind in ultima secunda ce n-am crezut o viata....sperand in ultima clipa RENASTEREA, NEMURIREA, VESNICIA. Chiar daca toate acestea EXISTA ma intreb cum vom fi noi dupa : aceiasi, mai buni, mai curati sufleteste.....? De fapt toate aceste crezuri ne lipsesc de intensitatea momentului trait. Maine …..in alta zi….la anul…..asteptare.
Recunosc umila, ca m-ar tenta o calatorie…nu, nu in viitor, in trecut. Acolo as regasi oameni despre care am citit, am auzit, a caror cuvinte le stiu in minte , care au trecut prin timp gandind. Dupa timpul petrecut impreuna cu NEMURIREA, m-as intoarce aici cerand cu disperare GANDIRE. Si poate intr-un final as afla : cui ii pasa ca florile mor, ca oamenii mor, ca stelele mor ? cui ii pasa ?