poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-07-28 | |
Stau...privesc in jur...nimic...ma cuprinde un ingrozitor plictis. Simt cum ma prabusesc in podea...Brusc, intorc privirea si vad cum patul de spini ma cheama...imi face cu ochiul, ma atrage...incerc sa'i rezist, insa nici o sansa...parca m'a hipnotizat...ciudat, parca a prins viata...ma cheama...si dupa multe incercari a reusit sa ma captureze...parca a prins viata, ciudat...ma invaluie cu acei terifianti spini, care devin din ce in ce mai mari, mai ascutiti, mai ingrozitori. Simt cum vor sa'mi strapunga pielea...doare infernal...imi strapung pielea, incet, sa ma doara si mai tare...simt cum imi sfasie pielea, carnea, simt cum imi strapung carnea si curge sangele meu negru...simt caldura sangelui meu negru cum curge, se prelinge peste carnea strapunsa...si ustura, doare, se face un intuneric de groaza, iar sangele il simt cum umple toata camera........innot in propriul sangeeeee...............ma innec ...ajutor.....ajutoooorrrr!!! ma poate ajuta careva? simt cum ma scufund in acel pat de soini...
parca au mai ramas doar oasele... spinii vor sa le sparga si pe ele... sa le sfaramiteze...sunt intr'un neant... ma scufund in neant...doar eu si neantul...neantul si cu mine. Eu sunt Neantul, am disparut, m'am dizolvat, spinii m'au facut praf, care a fost luat de o adiere a vortexului neantului...plutesc... inca mai pot sa simt... zbor...si simt caldura incendiara cum arde praful, cum ia foc... simt cum mor....si deodata din cenusa nou formata incep iar sa prind viata...ma transform..... prind aripi, niste aripi imense, negre si un nou corp care nu e nici pe departe ceva ce stiam ca exista... inca nu pot sa deslusesc in ce anume m'am transformat....straniu...sa fie o pasare...Pheonix...nu, nici pe departe...un Grifon....nici....un Sukkubus...posibil, dar totusi nu... un Inkkubus....nu.... ....terifiantii spini.....ii vad peste tot, ma invaluie....incerc sa'mi iau zborul totusi, poate voi afla despre noua "viata" cate vceva nou, poate mai gasesc pe cineva... dar sunt inca in neant... incerc sa ma uit prin jur, sa zaresc ceva... dar nimic insa... incep sa plang, dar lacrimile imi ard fata... simt cum ies aburi si fum... incerc sa dau din aripi, sa fac vant si racoare, dar aripile'mi, odata ce incep sa le flutur, raman prinse... m'au legat, fara sa simt... numai pot sa scap... incerc sa ma zbat, insa fara nici un rezultat... incep sa se auda niste zgomote... ciudate... parca ar fi niste hohote de ras sau de plans - nu'mi dau seama; incerc sa deslusesc zgomotul, sa vad de unde vine...
ma inspaimanta... e peste tot, ma inconjoara... nu ma pot misca... tot ce pot face e sa ma zbat, sa incerc sa ma descatusez... ma simt captiva... ca intr'o colivie - cusca mai degraba - dar nici o bara, nimic. Neantul ma tine captiva... ma dor aripile... vreau sa'mi iau zborul, catre nicaieri, macar sa scap de acolo. Strig, tip, urlu... dar nu am voce... nimeni nu ma poate auzi... sau pot... si eu sunt cea care nu pot sa aud... linistedeplina, liniste de cavou, de mormant... un miros de putregai m'a razbit... nici nu'mi dau seama din ce parte vine... ma invaluie... simt cum intru in putrefactie... mi'e frica ... o frica inspaimantatoare... nu stiu cum sa scap. Salvati'ma... ajutor... ma poate ajuta careva? Nici nu mai pot sa simt... vreau sa simt, chiar si cand ma rup din lanturile cu care sunt incatusata... incerc, incerc... e foarte greu - parca ar fi de otel... fixate in niste colosi de stanca de metal, sau ce'o fo... incerc din nou, ma concentrez si - izbutesc pana la urma sa ma desprind din acele lanturi grele... aripile ma dor, sunt ranita, sangerez - acelasi sange negru care ma arde, insa acum pot sa simt... ma zbat, dau din aripi sa incerc sa scap din neant... doare - ma dor!... insa nu ma descurajez... e in pret libertatea mea - viata mea (cel putin cat a mai ramas din ea...); incerc sa prind curaj - macar sufletul nu m'a parasit - nu au putut sa mi'l rapeasca si pe el. HA, HA - sunt mai puternica decat voi (oricine-oricare'ati fi) mai puternica decat credeam - incep sa urc, chiar daca nu vad absolut nimic, stiu ca sufletu va gasi poarta spre iesirea din acest neant... va gasi drumul spre casa... aripile ma dor si urlu din rasputeri - dar stiu ca o sa fie bine... sau oare, asa o fi?!... cine stie - vreau doar sa scap de aici... usor, usor observ ca apare ceva - ma intampina ceva sau cineva... - se vede o gaura imensa, incerc sa trec, sa ma strecor... sper doar sa nu vina acel ceva/cineva dupa mine - am lasta dare din sangele meu in urma mea si bucati de aripi... pene / d'abia mai pot zbura... mai mult ma tarasc, pe ceva nemaisimtit, nemaiintalnit, nemaipipait, nemaimirosit pana acuma... straniu, dizgratios, dezgustator, scarbos... oribil, terifiant si ironic sau surprinzator, nu mi'e frica... ma simt bine, in ciuda faptului... imi vine sa rad chiar...sarcastic ce'i drept... si dupa multe eforturi... intr'un final reusesc sa ies - dar vai... nu era ce credeam, ce speram - era cu totul altceva... de nedescris... un abis... iar pe partea cealalta, limbi de foc... ce inghiteau orice le venea-iesea in cale, insa incercam sa'mi fac curaj... eutotusi aveam aripi - nu intregi, dar imi dadeau un pic de speranta... Asa ca am inceput sa traversez abisul, sa trec de acele limbi de foc; cand am ajuns in dreptul lor, parca incercau sa ma traga in jos cu limbile alea ce de sarpe veninos si perfid si suspicios. Ma lupt cum nu m'am mai luptat vreodata... e din ce in ce mai greu, aripile isi pierd din putere, corpul meu la fel, simt cum ma sting... m'au doborat... si acum flacarile ma savureaza, ma saruta cu gurile lor foarte reci (ciudat...), ma ating, vor sa'mi smulga ce'a mai ramas din aripi, sa'mi smulga fiecare particica a corpului... parca acum mi'e dor de acel neant... dar am ales sa ies - traiesc consecintele... nu mai am vlaga... sufletul si spiritul meu sunt pe duca, si pe ele vor sa le inghita, sa nu mai am nimic, sa nu mai existe nici o particica din mine, sa ma evapore... sa para ca nu mai exist... dar inca mai sunt si din ce mi'a mai ramas, ultimul lucru pe care l'am putut face a fost sa urlu din toata puterea ce o mai aveam... si nu am realizat ca... acel urlet, a trezit in acel moment, tot ce'mi distrusesera ei/ele... si iar am incercat sa fug... dar fara speranta... nu aveam unde... era sfarsitul... si intr'un final, mi'am dat seama in ce m'am transformat - un inger cazut si blestemat... nici o scapare.............ma evapor, dispar...ca un vampir la lumina soarelui.......acum sunt una cu Universul....o amintire.....una blestemata..........
|
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate