poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-07-19 | |
Poate pentru că am crescut într-o curte sub bolta celui mai frumos copac pe care l-am văzut vreodată sau poate, nu! Dar îi iubesc și îi port cu mine!
Copac Fremătând Eu trăiesc în pământ și sunt rădăcina copacului care tot eu sunt. Îmi întind crengile-n aer cu toate că stau in locul meu strâmt de unde privesc cum mă arde soare râzând cum mă caută păsări și mă bat cu aripi cântând. Cum mă bate și vânt și mă udă și ploaia uneori... plangând. Și toate acestea le văd din pământ! Las ramuri să crească pe rând an de an zi de zi... mereu măsurând pofta celui ce mă mănâncă: a timpului flămând. Și toate acestea le văd din pământ! Nu-mi este teamă să rămân unde sunt în locul meu strâmt: rădăcina-n pământ copac fremătând și tot eu sunt! 19 dec. 1998 Adina Ungur, "Petale de zăpadă", Editura Mușatinii, Suceava, 2000 Acela ce va fi uneori cad frunzele alteori strănută munții zăpada e ceața desfăcută a gheților de iarnă ne bântuie prin case un foc de lacrimă stinsă prin colții de fereastră văd luna de pe glastră pe când coboară frunzele ți-e drag de steaua de pe cer mi-e mândra lună dragă dintre păstori se-ndreaptă spre-acela ce va fi tu cânți despre tăcere eu curg spre nu se știe hai, vino să ne-ascundem sub bradul de Crăciun (Incantații) Și mai devreme și mai târziu Privind în zare, căutându-mi loc Mi-a răsărit la orizont un foc. Cu aripi lungi, albastre-străvezii Va trece vântul, mă va ispiti. Sa lupt cu focul și să-l mistuiesc Speram un râu, o apă să zăresc. Ma voi goli, știam! Și știu! Și mai devreme și mai tarziu... Mă va aprinde crudul foc Și totusi voi intra în joc, Vor trece clipele pe rând Și voi rămâne numai gând. Purtat de vântul azuriu Mă voi goli, știam! Și știu! Vor curge lacrimi în pustiu Și mai devreme și mai târziu. Adina Ungur, "Petale de zăpadă", Editura Mușatinii, Suceava, 2000 Frig de martie E frig. Îmi scutur palmele de nori să curgă rece tot deodată de după anotimp. Decor. Știu, de m-apropii de coroane monade reci însingurate sub nori. Eu monadă las doar Iluzia să mi se plimbe peste ramuri. Adina Ungur, "Petale de zăpadă", Editura Musatinii, Suceava, 2000 Plopi de veghe Cade-n cupolă cu ramuri taiate copacul de-o vârstă cu-n secol jumate. Zidul, plopii, iedera-și plange, omul afumă și taie lemn-sânge. - Curgă-n neștire tot vinul spumos pe vechile turle și lauri de bronz! Soarele roș' să se-nvârtă la vale, vulcanii să-nghețe râzând către soare! Om, te-ndrepți spre noi ca să-ți tai aer si umbră și liniște... n-ai! freamătă-n frunze, adie șoptit cei patru plopi de pe lângă zid. Adina Ungur, "Petale de zăpadă", Editura Mușatinii, Suceava, 2000 Printre randuri dar știu sălciile acelea dintre munți acolo poposeai te-am văzut odată în tușa vineție a râului ți-am pândit ramuri și frunze căzânde spre țărmul unui suspin bonom da, te-am văzut sprijinit în arbori am dat o pagină și uite, nu mai știu nimic poate chiar atunci înțesam palimpsestul acesta hilar ușor sentimental în coroana unui arbore de munte ivit prin arcuri de catedrale baroce animând oarecum sufletul meu oraș așa m-am cunoscut cu tine așa ne-am suprapus prea laș 1 febr. 2002 Fie-mi apa ușoară! {ganduri de versuri prozaice scenarizate intr-o tehnica alitera(ra)ta, extrase din ultima pagina de jurnal(istica)} ~~ Stapaaaneee... m-auzi? ^ Daa... sunt pe druuum! Tu de-al cui esti? ~~ De-al arborilor cu pesti! ^ Aha, esti cumva un nebuuun? ~~ Nu, sunt un saltimbanc, un fuuum... ^ Da, asadar esti... ~~ De-al arborilor cu pesti! ^ Si de ce vrei sa mori? ~~ Pentru ca am atins acele comori... ^ Care, acelea din nori? ~~ Da! ^ Eu cred ca glumesti... ~~ Nu, chiar sunt de-al arborilor cu pesti! ^ Bine, daca tu vrei sa pleci, lasa-ti capul pe fluviile reci! Atunci mi-am asezat urechea dreapta care-mi rasuna a vorba rea pe-acolo, pe fluviu, (un fel de valtoare ce-mi spala trupul) sau corpul. In urechea stanga surda, bleaga si natanga mi s-a infipt un curcubeu. O fi un alt zeu? ^ Nu! Sunt acelasi, sunt eu! Acelasi stapan al tau hebereu... Daca zici ca esti... ce esti! Stai, sa-ti torn in ureche prin tulnicul cu feresti o mare involburata cu pesti. I-auzi cum suna? ~~ Da, la vale se aduna... mi-au intrat in cap... ^ Sa-ti fie de pesti cu drag! Asa-mi suna mie descantecul inainte de a pleca. Si bineinteles, pestii m-au devorat pe dinauntru, iar cand sa-mi manance ultimul strat al dermei, un caras a inceput sa-mi manance din nas. Si pe-acolo toti pestii s-au stors, in fluviul acela spumos... Ia uite ca sunt transparent, translucid si latent. Mai am nevoie de o stea, care m-ar putea lumina, sa-si faca cine-a vrea, abajur, din pielosul meu contur. Acum rostesc ultimele cuvinte, pielea mea s-a topit intr-o minte... si uite, parca vad postum, drumul saltimbancului nebun. Adio, pe unde esti, devoratule de pesti! Adio, piatra de moara! Fie-ti apa usoara! Pont o tehnică de cucerire a unei cetăți împletite în ramuri de codri începe de la propriul smuls al rădăcinilor sau de la săpatul pur și simplu în jurul tulpinii tale presupusă a fi înaltă săpatul pe raza proiectată a coroanei nu foarte bărtâne undeva jos pe sol mai departe și mult mai încolo urmând să apară trenul neapărat albastru care să te aducă fix la momentul oportun nicăieri altundeva decât în orașul cu pricina dar pe tine care îmi vorbești aproape în fiecare seară despre complementaritate te ameninț cu pilonii tezelor mele despre empatie, dimpotrivă tuului meu ar trebui să-i semene nu atât preocupările cât structura de sine a celuilalt, a presupusului complementar mie, cât se poate de bine, ar trebui ca omul acesta să nu simtă o depărtare sau o stranietate atunci când se întâlnește cu așa-zisele toane ale mele, ar trebui să-mi semene cât se poate, nu chiar până la identificare, pentru că am alergie la fericire și pentru că nu pot suporta emoțiile puternice fără a avea perfect camuflatele migrene, în cel mai fericit caz să-mi semene pur și simplu, natural, nemachiat, nenormat, ar mai fi și problema legată de atmosferă, anotimp sau chimie, pe care evident, nici nu am cum să le dezvălui sau sa le dezbat, acum momentul oportun al multașteptatei întrevederi și apoi cel al sădirii copacului în amintita cetate ar trebui probabil să depindă de providență fiindcă prea multe și complicate de explicat situații ar putea influența refuzul sau acceptarea acestuia cu indulgență voi spune că dacă între a scrie și a vorbi deși amândoi le practicăm tu vei alege telefonul și eu scrisoarea ar putea fi aceasta complementaritatea unei duble împărtășiri cât mai aproape de a fi complete tu, cu numele tău de copac, ai putea fi un plop care sună mereu din frunze în timp ce eu aș fi codrul însuși și te rog să reții de data aceasta că nu sunt crenguța ci sălbatica pădure, dacă vrei care rânde sau plânge scriindu-și istoria în geografiile neîncremenite pe munți și dealuri, pe luciuri albastre de lacuri sau pe coli azurii de cer Misterul face casă bună cu literatura și ficțiunea, dar cu realitatea conviețuirii în doi, nu are șanse defel, apuc să-ți spun așa că tu aflând cine mai știe de unde și despre semipustnicia trecuților mei ani, îți procuri un avânt aproape adolescentin, te lași dus de trenuri înspre locașul în care vocea pădurii de femeie ți-a destins serile sau zilele întregi, apoi într-o mare măsură complementaritatea mai trebuie asezonată cu empatie și sinceritate, insist, timp în care tu, în casa pe care mi-o imaginez a fi de lemn, îți încheiaseși deja planul, iată-te așadar, aici, unde primul lucru pe care îl întreprinzi este, gândindu-te la asemănări, să îți faci un abonament la cantina săracilor, așa încât vom lua o cel puțin o masă împreună, tu mai puțin buimac, cu numele tău de copac și eu, cu mina mea de veșnic rătăciți prin codri când peste pământul cu rădăcini asimilat deja solului împletiturii în ramuri de codri trec gâze umbrindu-se la fir de iarbă și dormind uneori pe saltea de mușchi tu, ca un copac atâția ani stingher îți vei fi având deja un loc de cinste în inima cetății unde împreună legați în viață și-n sevă și uniți pe pământ ne vom simți liberi în coroane vom vorbi ca noi sau ca frunzele mai cu seamă de plop și poate ca cele mărunt ondolate, de stejar lucrul cel mai bun vei zice va fi să vorbim sau să-mi poți spune pe loc istoriile pe care le-ai asimilat în anii bibliotecilor pe când cel mai bun aș zice poate eu ar fi să tăcem împletindu-ne în coroane esența lemnelor domnești din noi atunci abia vom alfa de ne vom fi copaci împleticiti in noi și-abia apoi ____________________________________________________________________________ Și sunt mult mai mulți copaci prin mine. O parte apar în textele de proză și pe o altă parte dintre ei i-am adus aici. Cuier pentru agățat norii: Copacul din casă: Butucul colorat: Asceza posttrunchierii: Trunchi împănat cu accesorii canadiene: Tăietorul de aburi: *Desenele și fotografiile îmi aparțin. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate