te lovești de aerul tare al nopții
aici se vede unul din punctele tale slabe
încordarea și fuga de realitate mizând pe
o necesitate aproape morbidă de a visa

în curând nimic nu va mai fi al tău
mâinile pipăind nervos marginile balustradei
lichidul rușinos prelingându-se pe dalele de curînd spălate
și respirația îngreunată de prezența ta inutilă
în acest spațiu dezolant de frumos

crezi că aburul pe care-l emani din nări
e singurătatea de care vrei să te detașezi
deși admiți că întotdeauna ți-a fost mult mai bine
singur ca între pereții curați ai unui salon
unde prezența periodică a sorei frumoase
îți dă un sentiment de panică totuși suportabil
chiar dacă tăcerile ei nu fac decît să
planteze în creierul tău neodihnit acel vârtej de senzații
aiuritoare ca niște întrebări la care nu ai răspuns
când examenul pe care trebuie să-l treci e vital

nu vezi în zile decât trupuri degradate în așteptarea morții
singura amantă fidelă din caruselul îndrăgostirilor prin care ai trecut
nu-ți va cere ca de obicei nimic nici măcar sufletul puternic odinioară
te va ruga numai să ascultați o muzică lentă, adormitoare
în timp ce pleoapele ți se vor lăsa grele peste creierul relaxat

atunci răsplata așteptărilor
va fi ca o ali(e)nare și prietenii te vor privi
cu aceeași grețoasă compasiune
fără a-ți da măcar o șansă să-i mai sfidezi