am coborât în mine firescul
mers al lucrurilor
pentru că sunt în stare să simt
altfel și în cele din urmă suma datorată o voi spune
celor care cunosc mai bine omul
faptele mele nu sunt aievea într-o zi ploioasă
când stau și ascult cu brațele
întinse dintr-o bruscă nevoie de singurătate
mai presus decât cei buni și cuminți
acum știi cine sunt și taci
într-un colț aștept torționarul
nu îndrăznesc să mi-l închipui
prin piața goală
cu mâinile în buzunare
sau răsucindu-se pe călcâie
în glasul meu schimbat se împlinesc
nerostite cuvinte ce îndeamnă
să mă las deoparte
nici bătrân nici copil
oarecum lipsit de patimă

***

am izgonit din mine teama
de zvonuri
și pentru o clipă
am întrebat în șoaptă de semnul tău
apoi mi-a rămas toată iarna
și primăvara să mă bucur
amintește-ți
nu m-ai auzit
râzând în gura mare
sau pălăvrăgind

***

e nevoie de exercițiu
și de o anumită specie de fluturi
care să-și depună ouă pe vârfurile degetelor tale
mi-ai spus
probabil îți imaginai că țin morțiș să ajung
la polul nord de unul singur
în loc să mergem împreună pe stradă
dar azi simt că mă împlinesc impus dinlăuntrul tău
văd cuvintele ce pătimesc dulceag pe
vârful limbii în echilibru fragil
poate vei simți cum în această jumătate coboară ignoranța
și mă vei lovi adânc sau dintr-o parte
cu un fel de goliciune
liniștește-te
n-o să fac din pornirea ta o zeitate
doar pentru că m-ai surprins închizând ochii
geana aceasta e copilul plecat singur
să asculte femeia cuprinsă de vrajă
ce nu-și găsește locul în
nici o carte