dâre de ploaie pe parbriz
ritmul scurgându-se pe asfaltul carbonizat
de departe se simte ca un torent informațional
biții alergând prin cablurile supraterane
și inima oscilantă încărnată
două senzații complementare, interdependente

ochiul scufundat livid în peisaj
linge imaginea blurată de gânduri
asfințitul ca un intestin gălbui al cerului
bezna mușcă încă o dată din hălcile roz-cenușii
ale orașului noaptea ca o cangrenă
desăvârșind ritualic cufundarea în somn

totul e atât de intens și ireversibil
liniștea hărțuind trecătorii ca un
minotaur robotizat
pregătind o nouă umplere a creierelor
cu laptele noii zile