“Pierde-voi înțelepciunea înțelepților….”

luam cuvintele suflându-le aripa moale
și în căușul sufletului le-așezam ca să dospească
luam din ceața vieții funigeii, abur anii
torcând canonul trunchiului ce sub secure moare
din ceruri toaca cerne în colaci transfigurarea
și funia-mpletită-i crește-n carne
la poarta vieții stâlp din piatră vie
și trunchiul crucii ce sub viță se îndoaie

cuvântul, piatră de mormânt sau Înălțare
arde ofrandă, între alfa și omega
își dăltuiește nemurirea-n lemn și piatra
și-uitarea râde sub perdeaua sfâșiată
la ziua judecății dărâma-vor templul
și-pune-vor cuvântul sfântă temelie
vocalele uitate-n cerul gurii-or plânge
candele-aprinse, stele-n nopțile păgâne…

“…și știința celor învățați voi nimici-o”