Recomandări: a se citi în doze mici, orice supradoză poate fi fatală;

Contraindicați: a nu se citi de cardiaci, hipertensivi sau de idealiștii închipuiți;

Mod de administrare: la orice oră din zi, cu excepția dimineții- poate provoca senzații de vomă, cefalee și vertij.


Numai când mă gândesc la motivele pentru care aș vrea să scriu și deja de gât, strângându-mă puternic, mă apucă o lehamite lejeră, totală, rudă de sânge cu letargia blegoasă mintală din familia mare a indiferenței debile, cultivată acum cu sârg peste tot în România. Aproape sugrumată și vizibil descumpănită de atacul neașteptat, mă gândesc la motivele pentru care lehamitea a devenit o prezență constantă în viața mea și am descoperit că mi-e lehamite să și aflu darăminte să mă mai și gândesc...Căci așa începe, iar mai apoi:
Mi se face lehamite să-mi tot cenzurez reacțiile și atunci ea, complet nudă și făra morală, îmi zăpăcește creierul virgin și nepregătit pentru așa ceva, de nu-și mai poate reveni spontan, fără ajutor specializat, din starea de obnubilare a conștiinței recent descoperită.
Mi se face lehamite cu iz trist de agonie ( nu.ro) de iubirea creștină a aproapelui, impusă expres, acum în postul Paștelui că în restul anului cui îi mai pasă de iubirea ta... creștină, unică, pierdută sau găsită de altcineva!
Mă apucă o lehamite adunată compact într-un ghem dureros când mă gândesc la tradiționalul borș de miel în care plutește stingher- cu ochiii deschiși și încă mirați- un cap mic ( bine fiert!) de miel ce nu înțelege nimic din ce s-a întâmplat...( ultima dată își amintea că păștea iarbă cu mama sa ).
Mi-e lehamite de oamenii credincioși dar găunoși, populați de carii pofticioase și nesătule astfel încât îi întâlnești peste tot mimând firescul, dar cu lumina picurându-le-n șuvoi din ei, pe lângă noi, apă sfințită de prisos... fără nici un rost.
Mi-e lehaminte mai mereu și, de-a dreptul îngrijorător, nu o pot da spre adopție altcuiva, după ce-am crescut-o de mică și ea crede că sunt familia sa... Doamne, ce mă voi face la majorat cu ea, e isteță foc, poate nenoroci sute de oameni, la normă, într-o singură zi.
Mi-e lehamite de mine că siluiesc cumplit literele toate ale alfabetului învățat, așa nevinovate, formând cuvinte ciuntite, bezmetice cu înțelesuri puține, luate imediat ostatice de ideile superioare aflate de gardă...
Mi-e lehamite de frica întâlnirilor inerente cu reprezentanți de vază ai speciei civilizate, ușor bâlbâite, Homo sapiens sapiens care nasc mai apoi fără travaliu... regretul pentru dispariția lui Pithecantropus Erectus.
Mi-e lehamite rău de rușine că irosesc o zi întreagă din rezerva limitată a unui an, cu plânsu-mi moale, obosit ce nu se poate opri decît pentru a-mi da timp pentru a mă autocompătimi...


P.S: Și apoi, eu am o singură lehamite anemică de spovedit și iertat... alții, în schimb, au atâtea virtuți serioase de explicat! Gata, m-am relaxat!