ÃŽn cartierul meu, duhoarea cartierului meu,
sînt cinic, soția o numește damf, copiii miros ciudat,
ne ștergem picioarele pe preșul îmbibat de esențe,
uneori verzi, alteori palide.

Deschid ușa cu mîna la nas, instictiv caut guma de mestecat,
copiii cîntă imnul echipei de fotbal,
soția scapă necesitățile poșetei,
motiv pentru propria neatenție.

Cartierul curat, teme verzi pentru zile verzi,
o să fie asemeni apartamentului
l-am cumpărat cu o mie de certitudini.