Corect e cine a tradus mai sus pentru mine:Sărbători de Paște în bucurie!

"Espresso dublu la Ierusalim"

Recentul volum de versuri al poetei Bianca Marcovici-pe cât de productivă, pe atât de expresivă-ne pune în fața unor noi dileme-probleme, ce derivă din matematicul " lemă" ( termenul grecesc, referitor la o "zicere"). De ce locuitoarea Haifei vrea un " espresso la Ierusalim"? Putea să aleagă orașul Iași, unde și-a petrecut tinerețea," Patria e limba în care visezi și scrii, e cernoziomul/ adăugat în doze mici", ne spune autoarea, reluând afirmațiile înaintașilor, printre care Zigu Ornea, născut la Frumușica
( Botoșani). "M-am apropiat prea mult de ghetuțele depozitate la Muzeul Yad Vashem"...sunt milioane de nume, ca o Niagară". Acum înțelegem, de ce la Ierusalim se bea cafeaua neagră și tare. Acolo este singurul muzeu din Israel dedicat în întregime victimilor Holocaustului. Israelul ca stat s-a născut precum Pasărea Phoenix, din cenuța Holocaustului, iar Pasărea Phoenix este nemuritoare. Dar poezia nu este nici politică, nici istorie, nici filozofie, este un jurnal scris cu pană de înger, chiar și atunci când cuvintele sunt crude:." Te cuibăreai pe muntele de minciuni- uitând că nu ești vultur". Primul rănit este poetul:" O nouă Anna Karenina/ pipăie șinele". Solidari suntem totuși, cel puțin Chagall, atunci când citim –" Fragila vioară- canarul evreului/ ca eternă victimă." Poeta este permanent în dialog cu propria inspirație, deși, spune ea," Niciodată nu mă pregătesc pentru tine". Este o mișcare ca la scrimă, un pas înapoi. La moartea unui poet ea scrie: "Cad frunzele, cad oamenii- deodată îi vezi plecând". Candoarea nu a părăsit-o atunci cînd ne spune "Eu sunt ca o pâine caldă". Puțini sunt cei care ar rosti aceste cuvinte, de teamă de a nu fi ridicularizați. La Bianca Marcovici sună natural și chiar credibil. Regret că nu o cunosc decât din citirea poemelor. Odată, am stat un minut de vorbă la sediul Uniunii scriitorilor din București. Cum se întâmplă cu oamenii care își iubesc menirea, ni se părea că ne cunoaștem de mult timp. Poeta este purtătoarea unor vechi și noi amintiri, de neuitatul Auschwitz, care ne urmărește chiar dacă nu am fost, nu puteam fi acolo, până la nesfârșitele conflicte din Orientul Apropiat." Suntem un popor neiubit", scrie, cu o nemărginită amărăciune, Bianca. Sperăm că nu are dreptate. "Visez mereu triumful Esterei", iată versul care ne poate bucura. " Unde mă întorc dau de vocea mea interioară" ... "M-am născut aproape/ de teiul lui Eminescu". Aceasta este Bianca Marcovici, mereu suprinzătoare, mereu neliniștită, cu bucurii și răni adânci, trăind într-un mediu propriu, ca într-o placentă, poezia, pentru că poeții nu se nasc și nici nu mor, ei sunt mereu speranța, ce nu cunoaște naștere și nici moarte.

BORIS MARIAN MEHR

PS. Volumul este bilingv, variana ebraică fiind semnată de Tomy Sigler, originar și el din România
( Editura "Haifa"-Israel)
Sursa:
"REALITATEA EVREIASCA", BUCUREȘTI, FEBRUARIE, 2009