poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-02-04 | |
Motto: ”Tot ce începe, duce la bun sfârșit” (Psalmul 1:3 b)
Sandu este un etern "debutant începător". A trecut de a treia tinerețe dar se comportă ca un flăcău cu hormonii pieptănați pe partea stângă și care cumpănește încă dacă să se însoare înainte sau după ce termină armata/casa/facultatea/implantul dentar stanga sus. În cazul lui, este vorba de casa la care lucrează din orwellianul 1984, de când i-a turnat temelia. Din când în când îmi trimite câte un email ca să mă întrebe de una sau de alta într-ale teologiei. Dar cred că o face mai mult ca să-și inventarieze exegetic proiectele lui multe și deloc mărunte pe care le începe precum meșterul Manole mănăstirea Argeșului. A ”curtat cel puțin două duzini de fete, consecutiv și neconcluziv. Nu că ar fi ceva neprincipial în tatonările lui sentimentale, dar e clar că disponibilitatea lui afectivă se micșorează inexorabil cu fiecare nou început. Își împuținează singur șansele de a ajunge la un happy-end pentru că nici nu este interesat de End ci doar de Happy. Începutul începuturilor lui dateaza de pe vremea când s-a gândit să încerce cursul de saxofon la Școla Populară de Artă din Ploiești care îmbia amatorii la data aceea fără plată. În șase luni de doino-jazz stil Cântarea României, a realizat că mușchii faciali nu-l ajută suficient și a trecut la chitară pe care a abandonat-o din motiv de ”degete subțiri” rănite de corzile instrumentului-tortură. După o pauză nemuzicală de doi ani, a cumpărat un pian cu coadă lungă la preț scurt dar nu a rezistat nici măcar până la Czerny caietul 2 pentru că solfegiile îl deprimau. Leuca studenției l-a lovit brusc într-o dimineață de noiembrie pe când citea ziarul în care reclama Universității Particulare din zonă îl îmbia cu oferte în ce carieră ar fi vrut mușchii lui. Deși cursurile începuseră, administrația l-a primit cu brațe deschise și foame de studenți plătitori. S-a înscris la psihologie - a crezut că e mai ușor decât în domeniile tehnice. Cam după un an a cerut să fie transferat la drept unde îl aștepta o carieră mai bănoa$ă. A dat deci kilometrajul la zero și cu toată viteza drept (administrativ) înainte... Imediat după anul nou a fost chemat de un văr să plece împreună la lucru undeva departe. Fericit că scapă de teoria Dreptului Roman, românul s-a dus drept la Roma să facă un banuț ca să-și plătească de la bun început toți anii de facultate Ca proaspăt appaltatore/antreprenor a început ca zugrav, a reînceput ca instalator și a debutat în mecanică auto... Se iveau de la începutul începutului, din prima zi, ciondăneli cu partenerii de lucru pentru că deși nu stăpânea nici o meserie, lăsa să se înțeleagă că este expert în toate. Scârbit de ”business” a revenit la studenție schimbînd din nou domeniul. Medicina - asta da, e ceva sigur. Un doctor face bani și dacă nu curge, pică. Plus că este respectat atît în societate cât și în biserică și ar fi putea teoretic să facă misionarism medical în țările din lumea a treia. I-a convins pe ăi bătrâni să vândă lotul intravilan - vânzare cu schepsis pentru că primăria nu se amestecase încă - cu promisiunea că în șase ani iese doctor cu patalama în regulă. Ba poate și mai repede pentru că Universitatea aia era ea particulară dar o să fie acreditată fără discuție până termină el... Au trecut ani buni de când a abandonat cursurile, speriat de faptul că nici măcar colegii lui care terminaseră nu găsiseră o soluție la problema asta complicată a acreditării, fapt care i-a doborât psihic și financiar... Și-a strîns lucrurile în geamantanul luat de la magazinul chinezesc, laptopul în geanta de umăr și din nou la drum. În Franța de data asta. De-abia învățase franceza de șantier când a aflat că a fost acceptat pentru interviu de Ambasada Australiei; făcuse cerere de a emigra cu vreo zece ani în urmă dar uitase. Și s-a dus acolo. Punct și de la capăt... Mi-a scris cu amarăciune - un email de aproape un megabit, cam unsprezece pagini de scris mărunt ca de Scriptură. Năduf, amărăciune, debusolare. Totul negativ: biserica, economia, Băsescu, biserica, societatea, biserica, familia, hernia de disc, frații care-i cer înapoi banii împrumutați, biserica din nou... I-am citit rândurile și am citit și printre ele, adică neîmplinirea, ”vanitas-vanitatis”, singurătatea, lipsa de orizont spiritual... tot pachetul. Fiind consilier creștin (și democrat) i-am sugerat un nou început în viața lui (era elementul lui) dublat de, autodisciplină (aici s-a cam strâmbat)care înseamnă finalizarea proiectelor plus un element de continuitate pe plan spiritual. Adică citirea zilnică a Bibliei, implicarea săptămânală în proiectele bisericii, etc. Este cea mai bună soluție pentru a scăpa de vinovăția mediocrității religioase, simțământ tipic laodiceenilor rupți între ideal și real. Și am aflat că s-a implicat, dar nu ca pianist cum visa în prima tinerețe, nu ajutandu-și semenii în nevoie cum visa la a doua tinerețe... A găsit imediat ce ”lucrare” să mai înceapă: campanie pentru înlocuirea preotului - dacă preotul ar fi înlocuit cu un altul pe care îl văzuse el la o nuntă, cu ani în urmă și a cărui performanță o ținuse minte, s-ar rezolva toate problemele din lume. Un nou început pentru întreaga comunitate, nu-i așa? Și după ”lupte seculare” care au durat caragialește doi ani... a venit și noul preot. Dar Sandu s-a transferat la altă biserică pentru aceleași motive. A început să-și lăse barbă. A început să învețe limba greacă ca să citeze Noul Testament in original și să-i pună pe alții la punct. A început să pună poze și poezii pe Facebook, doar-doar o găsi ”Văduva Veselă” frumoasă, lăptoasă și devreme-acasă... A început să se apropie de vârsta pensionării. Ferice de el. Un nou ”nou început”... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate