poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-20 | |
cred că până acum ar fi trebuit să inventez ceva important. uneori am impresia că eu sunt cea care a inventat tristețea.
M a visat un oraș de scaune rulante. un oraș în care nu se face niciodată noapte. locuitorii se cunosc toți între ei. unii au însoțitori. dar însoțitorii sunt prea înalți și oarecum transparenți diluați până la dispariție. sau până la disperare. nu poți să-ți dai seama. în oraș e mereu toamnă. crizanteme de toate culorile se revarsă pe străzi. locuitorii se cunosc se salută și zâmbesc. alunecă pe străzile colorate în scaunele lor strălucitoare. soarele se joacă printre spițe. curcubeiele se nasc pe aleile netede ca în palmă. aerul foșnește sub roți. M simte că-i ard palmele. M visează cum liniștea colorată îi invadează pieptul, mâinile, picioarele. visează că e bine. un bine despre care nu știa că există. un oraș despre care nu știa că există. cum nu știa nici despre oamenii aceia care se bucură alunecând pe asfaltul perfect neted pe aleile lungi multicolore. M se visează aproape de tot și de toate. se știe că nu poți locui în orașul acesta dacă nu ești într-un scaun rulant. totuși există câțiva vizitatori. foarte puțini și foarte înalți. ochii lor nu se văd de nori. nici nu contează. uneori mă întreb dacă nu cumva eu am inventat moartea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate