poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-13 | |
Astazi as fi vrut sa ma trezesc mangaiata de Soare, dar m-am trezit cand aerul rece, care patrundea prin fereastra larg deschisa mi-a strapuns fiinta. Astazi as fi vrut sa ma priveasca dimineata din oglinda o femeie frumoasa si increzatoare, dar am intalnit o privire terna, batrana parca. Astazi as fi vrut sa ma simt iubita de natura si de toti oamenii care imi ieseau in cale. M-am simtit insa straina, prea departe ca sa pot primi frumusetea naturii si caldura oamenilor. Si pentru ca tot ce as fi vrut sa mi se intample mi-a fost parca refuzat, fara sa stiu macar de cine si mai ales de ce, m-am simtit pe marginea unei prapastii intunecate. Acolo m-am oprit putin. M-am oprit din mersul meu grabit pe drumul cu « as fi vrut ». M-am oprit sa privesc prapastia, sa privesc drumul care m-a adus aici. M-am oprit si am constatat surprinsa ca era tot ce era nevoie sa fac: sa ma opresc o clipa din a merge pe acest drum.
M-am lasat mangaiata de razele de Soare, de razele care ma impiedicau sa vad Soarele insusi, dar fara de care nu as fi gasit drumul catre Soare. Poate ca suna ciudat dar…. in clipa aceasta simt ca apogeul belsugului, al implinirii, a ceea ce consideram noi intreg, total…. este de fapt Vidul. Ce ramane dupa o traire profunda, dupa un sir nesfarsit de intrebari, dupa o dorinta intensa, dupa ce construim cu migala si daruire, dupa ce ajungem in varf de munte sau in abis.... Ce ramane dupa o traire profunda daca nu ne agatam de ceea ce am simtit odata cu ea, ce ramane daca oprim o clipa sirul infinit de intrebari, daca dorinta e traita la intensitate maxima si apoi lasata sa plece, ce ramane dupa ce terminam constructia care ne-a acaparat trup si suflet, ce e dincolo de varful muntelui si mai jos de fundul abisului? De cele mai multe ori toate aceste forme pure, autentice sunt prelungite cumva artificial... ne pierdem in inertia lucrurilor, a sentimentelor, a gandurilor.... Sa ne oprim o clipa din inertia aceasta! Sa ne oprim si sa asteptam. Pentru ca Vidul nu e un gol pe care trebuie sa-l umplem, desi uneori credem copilareste ca o putem face... Sa ne oprim o clipa si sa simtim Vidul! Gandurile si sentimentele noastre ne vor insoti, dar nu le vom mai simti atat de “ale noastre”, nu vor mai fi nici darurile noastre nici povara pe care trebuie sa o ducem... vor fi, pur si simplu! septembrie, 2008
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate