Călătorea în acest tren de noapte de câteva luni.O femeie de înălțime medie îmbrăcată într-un pardesiu ce părea a fi negru...Ieșise puțin pe coridorul vagonului să mai ia o gură de aer și să mai ,,pipe''o țigară. Purta pălărie în stil franțuzesc,dar nu mereu aceeași.Tunsoarea retro -și ea franțuzească o arăta a fi o veritabilă pariziancă.Eșarfa ce o purta permanent la gâtu-i rotund îi flutura în curentul făcut de fereastra deschisă pentru a ieși fumul.Din când în când își mai mișcă picioarele încălțate în cizmulițe de culoare gri.Se mișcă pe loc pentru a se dezmorți.Chipul rotund -ochii caprui,buzele dulci ca dulceața de vișine a copilariei și nasul puțin cârn, văzut prin fumul țigării părea a fi o Fata Morgana.Știa că la capătul drumului își va întâlni iubitul.Lăsase în urmă un soț ce nu o mai iubea.Purta în suflet și în gând îngerașul zămislit în urma cu patru ani,dintr-o dragoste ce se stinsese pe parcurs. Trenul mergea pe șinele trosnind,aproape ca și gândurile sale:,,Tot timpul m-am gîndit,dacă mă voi întâlni vreun pic cu tine într-un loc intim,cum am să rezist eu ...să nu fac dragoste cu tine!!!!''Femeia fuma și mergea înainte spre un viitor pe care-l vedea fericit alături de omul ales și de superba sa fiica.Trenul mergea...Gândurile-i așișderea: ,,…ai devenit omul pentru care mă rog ,omul lîngă care adorm și mă trezesc, literele mele, alfabetul meu, partea inefabilă a lui doi,pe care încetasem să mai cred că o merit, trăiesc o minune aproape în fiecare secundă, așteptată o viață!!!''
…………………………………………………………………………………….
Gândul liniștirii apelor îi încolțise în minte…Zbaterile si turbulențele îi cotropiseră întreaga existență și făcea din ce mai multe greșeli,fiind din ce în ce mai neatentă cu cei din jurul său.Își găsise o țintă și ,,lovea'' fără încetare,tocmai în persoana ,,așteptată o viață!’’.Iubirea pasională pentru ea nu avea nici o relevanță,probabil dorea acum să se răzbune pentru viața aproape searbădă trăită alături de soțul ce nu o mai iubea.Poate că niciodataă nu o iubise…ceea ce nu era adevărat!Îngerașul îi unea...și atât!
…………………………………………………………………………………..
Trenul se oprise într-o gară pustie.Aceeași…de unde plecase.
Trenul se oprise…Gândurile-i la fel: ,,…nu există decât o soluție.Să rămână totul cum era înainte de…Ca și când am visat amândoi același lucru,și să nu mai amintim niciodată.Da,înainte să te chem eu,când te-am găsit mergând spre casă abătut.Cât o fi de atunci…Și niciodată să nu-mi mai amintești de sentimentele tale! Când cineva te iubește nu-ți cere nimic,să știi! După asta recunoști dragostea adevarată!’’
Asta fiind filosofia de viața a acestei fiinte suave,ce se credea venită din alte lumi și care trăia numai în sfere poetice,fiind o poetă prin excelență:,,Ea a fugit din ea însăși/Pentru sine însâși/Sau pentru altcineva/Ea umblă pe trotuare desculță/Își caută numele/Îndepărtându-se de tot ce-i al său/Ca să se poată accepta pe sine/În cadența obscură a timpului/Are copaci/În fiecare deget/Și stele cât bobul de grâu/În privirea departe de tine/Ea își strigă copilăria pierdută/Într-un timp de dincolo de moarte/În mersul ei desculț/Pe trotuare/Se zămislește pe sine însăși.'' Iubirea soțului încetase la primul contact cu această latură continuă și inflexibilă. Nici măcar o urmă de pragmatism!Sau poate că nu mai putea fi așa.Ori poate că nu mai dorea.
Cineva o iubește așa cum e ea și încă mai speră într-o revenire…terestră.
Viața ei (,,o pierdere de timp’’),se oprise…în aceeași gară de unde plecase!
.....................................................
Fericirea trece,singurătatea rămâne!