poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-08 | |
O foaie alba de hartie… de un alb imaculat, care imi starneste invidie, o foaie al carei alb pur ma revolta!
Incerc sa ii stric perfectiunea umanizand-o putin… si scriu! De parca aici si acum suntem doar noi – eu si foaia asta impasibila, tacuta, goala… Foaia asta care suporta absent greutatea amalgamului de trairi traduse stangaci in cuvinte. Si eu… cu condeiul tocit, cu vorba saraca, cu sufletul impovarat de dorul clipelor netraite inca. Ma razbun pe simplitatea unei foi albe, ma razbun pe incapacitatea ei de a se apara, cu lasitate dar si cu dezgustul constiintei acestei lasitati… Si scriu, crezand ca trairile, gandurile, visele mele, au mai mult loc aici decat in sufletul meu schiop si in mintea mea prea preocupata cu ganduri marunte si formalitati. Scriu: negru pe alb! De ce observ doar golul dintre cuvinte? De ce mi-e dor de nuante si simt negrul asta scurs din condeiul meu prea sters, prea murdar, prea altfel decat as fi vrut sa fie? Mi-am dorit iubire, mi-am dorit fericire, mi-am pus intrebari si a durut cand raspunsurile au refuzat sa se lase gasite. Oare am cautat prea intens ochelarii care-mi stateau pe nas cuminti, resemnati, care erau acolo de prea mult timp ca sa mai fiu constienta de prezenta lor? Nu mai vreau iubire, fericire, raspunsuri… vreau doar intelepciune, intelepciunea de a trai intens clipa asta sublima, intelepciunea de a visa profund, nebunesc, fara teama de a cadea brusc, atunci cand aripile obosesc si se frang… intelepciune si liniste divina, pace profunda… Pentru asta trebuie sa scormonesc adanc, in mine, in eul hranit cu iluzii. Si am nevoie de foaia asta de hartie, am nevoie de o intalnire cu fiecare latura a fiintei mele reflectate in zeci de oglinzi strambe. O sa ma duc la intalnire copil, femeie, amanta, prietena, floare, cantec… si o sa ma intalnesc cu un parinte, un barbat, un iubit, un dusman, o albina, o poezie... Si o sa imi fie bine sau nu, o sa plang si-o sa rad, cu ceilalti sau de mine… Deocamdata am nevoie de carje, am nevoie de puritatea unei foi albe ca sa am curajul sa intredeschid putin usa si sa privesc in mine… inca ma sperie amalgamul de vise, ganduri si trairi, dar simt bucuria timida a faptului ca toate astea sunt in mine! Cand o sa invat sa merg nu vreau sa arunc carja! Vreau sa o pastrez – martora batrana si tacuta a suferintei mele… pentru ca e parte din mine! Nu vreau sa mai neg nimic din ceea ce alcatuieste intregul, fie frumos sau urat, tacere sau revolta, armonie sau dezordine, iubire sau ura, viata sau neant… 21 aprilie 2008
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate