Una la mînă: poziția mea despre scrierea cu diacritice s-a mai...schimbat. Spre pozitiv. Care vasăzică, trebuie să-mi cer scuze. Bașca să corectez în cel mai scurt timp, cele postate pînă acum.
Doi la mînă: dupa un an și mai bine decînd am scris despre mentorul meu - Cezar, abia acum vreo două zile, am avut surpriza să constat, parcurgînd ultimele trimiteri la numele meu din Google, că am fost nu doar citit, ci chiar am izbutit să trezesc cuiva interes! E vorba de tînărul scriitor basarabean Marius Ianuș, care s-a apucat să publice de prin august în "Observatorul Cultural", un fel de serial literar despre prietenul și colegul de facultate al lui Cezar, scriitorul autoexilat Monciu-Sudinski.
Problema este că în afara faptului că totul s-a întrerupt încă de la al doilea episod, cele scrise de M. Ianuș nu privesc atît pe M. Sudinski, cît pe...autor.
Dar chiar și putinele informații despre Monciu, sunt de ajuns pentru punerea unor întrebări nu tocmai simple: pe scurt, după o scurtă descriere cît se poate de favorabilă a stilului original al prozei publicate de Sudinski prin deceniul 8, aflăm că personajul nostru s-a autoexilat în...Suedia - unde dupa două căsnicii ratate, a ajuns să-și ducă viața în chip de...om al străzii!
Or ceea ce vreau eu să fac acum este tocmai de a explica cele două fapte ale fostului prieten al lui Cezar: plecarea definitivă din țară, și mai ales incredibila autocondamnare de dată recentă la statutul de...boschetar.